Sinistrați în București de RADET. Bolnavii din spitale au primit aeroterme și șervețele umede

29 noiembrie 2019 12:48   Național
Ultima actualizare:

Avariile RADET au trimis Capitala în Evul Mediu. Bucureștenii fac frigul în case și nu au cu ce să se spele. În aceeași situație se află și bolnavii internați în trei spitale din Capitală. În loc de apă caldă, pacienții au primit șervețele umede ca să-și șteargă transpirația.

Nici o zi fără avarii! Bucureștenii racordați la sistemul de termoficare par a fi blestemați. Țevile se sparg una câte una, astfel că sute de imobile rămân fără apă caldă și căldură.

La fel s-a întâmplat și ieri după-amiază (28 noiembrie) când cinci puncte termice au fost afectate. Astfel, oamenii din cartierul Aviației și Fundeni s-au transformat din nou în sinistrați.

Avaria RADET îi afecetază pe bolnavii din trei spitale

În plus, au fost afectați 1.000 de pacienți din trei centre spitalicești: Institutul Clinic Oncologic Fundeni, Institutul Clinic Fundeni și Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „C. C. Iliescu”.

Mulți dintre ei bolnavi de cancer. Medicii s-au mobilizat și au pus în saloane aeroterme, date de RADET, și le-au împărțit pacienților 200 de pachete de șervețele umede ca să se șteargă. Că despre duș nu a mai putut fi vorba!

RADET:”Țevile sunt vechi de 43 de ani”

Deși, conducerea Regiei a promis că avaria va fi remediată rapid, iată că nici astăzi (29 noiembrie) nu s-a rezolvat problema.

La Comandametul pentru situația din București, la care a participat și presa, s-a anunțat că problemele cu furnizarea de agent termic nu s-au rezolvat, astfel că cea mai mare unitate medicală din Capitală rămâne în continuare fără apă caldă și căldură.

„Precizăm că această magistrală de termoficare Dn700 ar fi trebuit înlocuită cu 23 de ani în urmă, fiind veche de 43 de ani”, s-au scuzat reprezentanții RADET. Schimbarea țevilor vechi a început în acestă vară.  

Citește și:

https://www.click.ro/news/bucuresti/radet-anunta-o-doua-avarie-majora-doar-24-de-ore-magistrala-grozavesti-grivita-are-o

https://www.click.ro/news/bucuresti/e-oficial-radet-intra-faliment-reactia-premierului-ludovic-orban

Mai multe