Situația românilor din Grecia este disperată! «Mă gândesc serios să mă întorc acasă»

9 iulie 2015 22:10   Național
Ultima actualizare:

200.000 de români, dintre care doar 50.000 cu acte, locuiesc şi muncesc în Grecia. Criza le-a transformat viaţa într-un chin. Nu au mai primit salariile sau nu mai găsesc de muncă. Unii s-au întors deja în ţară, alţii au plecat spre ţările nordice.

„Viaţa era tare frumoasă aici, lumea ştia să se bucure, se câştiga bine şi trăiam mai mult decât decent. Acum de-abia îţi ajunge să supravieţuieşti. Văd numai feţe triste peste tot“, descrie Daniel Scarlat (25 ani) situaţia din Atena, citat de adevarul.ro. Trăieşte cu familia în Grecia de la 16 ani şi face de toate: lucrează pe şantier, vinde cosmetice. Tânărul, originar din Iaşi, spune că salariile în Grecia au scăzut sub 50%, astfel că până la criză erau plătiţi cu 50 de euro pe zi, iar acum se oferă cel mult 20 de euro. “Prin supermarketuri e ca la război, toţi îşi fac provizii, de parcă ar fi sfârşitul lumii. Cel mai rău e de românii care şi-au luat case aici. Nu mai au cu ce să îşi plătească ratele“, spune Daniel.

Foarte mulţi români care sunt plecaţi la muncă în Grecia se gândesc serios să se întoarcă acasă sau să caute o altă ţară unde ar putea găsi de lucru. Teodor Cioroiu este în Grecia de 11 ani şi s-a stabilit tot la Atena. Este electronist şi a plecat din Galaţi. “Dacă situaţia se agravează, luăm în calcul întoarcerea acasă“, spune Teodor Cioroiu. 

Federaţia Asociaţiilor de Români din Europa (FADERE) a făcut un sondaj în comunitatea românilor din Grecia. ”Situaţia conaţionalilor noştri din Grecia este disperată, foarte mulţi dintre ei nu şi-au mai primit salariile din lipsă de lichidităţi. O mare parte dintre ei vor pleca în concedii în România şi vor aştepta să vadă ce se va întâmpla până în septembrie şi abia atunci vor lua o decizie cu privire la viitorul lor. Alţii s-au întors deja în ţară sau au plecat în ţările nordice, Anglia, Norvegia sau Germania. Astăzi, în Grecia locuiesc oficial 50.000 de români, dar după datele asociaţiilor de români, numărul real este de 200.000. De la apariţia primelor semne de criză, foarte mulţi greci nu au mai dorit să angajeze români cu acte, ci doar la negru”, spune Daniel Tecu, preşedintele FADERE. 

Grecia cere alţi bani şi promite un nou program de reforme

Premierul Alexis Tsipras a promis că va prezenta în cursul zilei de joi un nou program «credibil»de reforme, răspunzând la ultimatumul lansat de liderii Uniunii Europene. Aceştia speră ca până la sfârşitul săptămânii să ajungă la un acord pentru a menţine Grecia în zona euro. Summitul «ultimei şanse» a fost anunţat pentru duminică, la Bruxelles. 

Deocamdată, Atena a adresat în mod oficial Zonei Euro, creditorul său principal, o nouă cerere de ajutor, un gest considerat «pozitiv» de către Franţa şi Spania, două dintre ţările cu poziţia cea mai flexibilă în ceea ce priveşte Grecia. Într-o scrisoare adresată preşedintelui Mecanismului European de Stabilitate, grecii solicită formal un credit pe trei ani fără a preciza suma de care au nevoie.

Până atunci, băncile din Grecia, închise de la 28 iunie, nu se vor redeschide până luni, 13 iulie. De la închiderea băncilor, grecii au putut retrage numai 60 de euro zilnic, o limită impusă pentru a evita lipsa de lichidităţi. Ministerul de Finanţe de la Atena anunţase marţi că băncile se vor redeschide «progresiv» până la sfârşitul săptămânii. Reuters relatează că băncile greceşti vor trebui să aleagă între a se închide şi a fuziona - indiferent dacă se ajunge la un acord sau nu -  ca urmare a daunelor financiare suferite până acum. Patru bănci majore - Banca Naţională a Greciei, Eurobank, Piraeus şi Alpha Bank - ar putea fi reduse la două.

Mai multe