Slujbe pentru Mihai Eminescu la Cimitirul Bellu și Patriarhie, la 170 de ani de la nașterea poetului
Un parastas în Catedrala Patriarhală și o slujbă cu zeci de preoți la mormântul de la Cimitirul Bellu. Sunt două manifestări organizate de Patriarhia Română miercuri 15 ianuarie în cinstea poetului nepereche, Mihai Eminescu, de la a cărui naștere se împlinesc 170 de ani de la naștere.
Toți cei pentru care cel mai mare poet român, Mihai Eminescu a însemnat ceva sunt chemați miercuri 15 ianuarie să asiste la slujba de pomenire de la Cimitirul Bellu.”Între orele 8.00-15.00, în capela Cimitirului Bellu va fi oficiată Sfânta Liturghie de un sobor de preoți care slujesc în cimitirele din București. Va urma la ora 10.00, slujba Parastasului la mormântul lui Mihai Eminescu”, se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei Bucureștilor. În același timp, în cea mai importantă biserică a României, la Catedrala Patriarhală, la ora 10.30, după Sfânta Liturghie va fi oficiat un parastas pentru cinstirea memoriei lui Mihai Eminescu.”Arhiepiscopia Bucureștilor va depune o coroană la cimitir, la mormântul lui Mihai Eminescu. Tot Arhiepiscopia va contribui cu toate cele necesare parastasului și la cimitir și la Catedrala Patriarhală. Este vorba de colivă, lumânări și vin”, ne-a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române
Citiți și
Cum a murit de fapt Mihai Eminescu. Dezvăluirea unui martor ocular
Cine a fost fiul din flori al lui Mihai Eminescu. Mama copilului a fost o ţărancă blondă