Şobolani într-o cofetărie. Unitatea a fost închisă
Șobolani la cofetărie! Asta au găsit inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) la o unitate din București. Autoritățile au venit în control în urma unei sesizări venite din partea unui client.
Potrivit ANPC, au fost făcute verificări la Cofetăria Elan din cartierul Militari din Bucureşti, după ce un client a reclamat că a văzut un şobolan în cofetărie.
În urma controlului s-a dispus închiderea unităţii pe o perioada de până la 6 luni şi aplicarea unei amenzi de 10.000 de lei. Comisarii ANPC au constatat că societatea cu care exista contract de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare a făcut doar dezinsecţia, în 15 mai, că pavimentul unităţii nu era igienizat corespunzător, existând zone cu gresie spartă sau că margarina era depozitată necorespunzător, la o temperatură de 35 de grade Celsius, în condiţiile în care temperatura de păstrare era de 15-25 de grade Celsius.
De asemenea, în spaţiile frigorifice existau produse semifabricate, congelate, deşi cofetăria nu are autorizaţie sanitar-veterinară de congelare, iar pentru aceste alimente nu a putut fi stabilită data limită de consum, neexistând nici un document care să ateste data fabricaţiei.
Totodată, în spaţiile frigorifice au fost găsite prăjituri care nu aveau precizate data la care au fost făcute şi data limită de consum, iar spațiile frigorifice erau deteriorate şi aveau urme de rugină.
Alte 29 de localuri, prinse cu nereguli
În data de 25 mai, inspectorii au pornit controale în mai multe localuri din Capitală. Au fost constatate nereguli la: Cofetaria Frantuzească, Restaurant Beirut, Restaurant Zaitone, Restaurant Divan, Restaurant Picolo Mondo, Restaurant Vaca MUUU, Restaurant Yoshi, Restaurant Arabesc Sis Kebab, Four Season, La Oriental, Tarboush restaurant, Sultan, Restaurant Marele Zid, Restaurant Templul Soarelui, Memos, Karamna, El Bacha, L’Incontro, Adress Fodd- restaurant cu specific turcesc, Tripoli- restaurant cu specific libanez, Restaurant No Name, Restaurant Coin Vert, Zen Sushi, Restaurant CHONG Quing, Restaurant Indian, Bozan Usta - Fast Food cu specific turcesc, Dristor Doner Fast Food, Restaurant Chineese Garden.
Au fost oprite definitiv de la comercializare și retrase din circuitul consumului 185,5 kg de carne și produse din carne în valoare de 8.306 lei și 63 bucăti de lipii în valoare de 122 lei.
Au fost oprite temporar de la comercializare 38 kg de carne și produse din carne în valoare de 1.145 lei și a prestărilor de servicii.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale în valoare de 147.000 lei și 2 avertismente.
Au fost dispuse măsuri de oprirea temporară a prestării serviciilor pentru 3 dintre operatorii economici controlați, până la remedierea deficiențelor.