Şocant! Barmaniţă din Brăila înjunghiată de doi copii - FOTO
Doi minori au înjunghiat o barmaniţă într-un local din Brăila, în noaptea de 31 martie spre 1 aprilie. Aceştia au 13, respectiv 16 ani, sunt de etnie romă şi au acţionat cu premeditare. Tânărul de 16 ani a fost reţinut pentru următoarele 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei de judecată pentru arestare. Cel de 13 e în grija mamei.
În weekend, poliţiştii au fost sesizaţi că o angajată a unui cafe-bar de pe strada Piaţa Poporului a fost înjunghiată în spate, fiind transportată de urgenţă la spital. Cafe-barul avea camere de supraveghere, numai că minorii, neavând antecedente penale, au fost mai greu de identificat, potrivit personalului de la cafe-bar.
În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că suspecţii agresiunii sunt doi copii, de 16 şi 13 ani, care, deşi poartă acelaşi nume, nu sunt rude. Ei sunt de etnie romă. Cel mai mare e din municipiu, iar cel de 13 ani e din Făurei. Locuiau fără forme legale în acelaşi imobil.
Ei şi-au premeditat fapta. Au vizitat localul în jurul orei 19.00 şi au stabilit, atunci, să se întoarcă pentru a fura banii din cafe-bar.
Aşa au şi făcut, au mers acasă şi au luat un cuţit, s-au întors şi în timp ce băiatul de 13 ani asigura spatele, cel de 16 ani a înjunghiat-o pe fată.
"Profitând de neatenţia victimei, cel mai mare a lovit-o, după care s-au speriat şi au renunţat să mai sustragă banii, au fugit", ne-a declarat inspector principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.
În urma examinării medico-legale, s-a constatat că fata necesită 30-35 de zile de îngrijiri medicale, fără să-i fie pusă viaţa în pericol.
Faţă de băiatul mai mare s-a luat măsura reţinerii. Cel mic va fi audiat în condiţii speciale.