Şocant! Şofer de autobuz, tăiat la gât de un călător după o altercaţie
Un şofer de autobuz de la Regia Autonomă de Transport Braşov a fost tăiat la gât de un călător. Incidentul a avut loc joi după-masă în staţia de la Camera de Comerţ. Şoferul conducea un autobuz care circula pe linia 4.
Din fericire conducătorul auto este în afara oricărui pericol. Potrivit reprezentanţilor RAT Braşov, la plecarea din staţia „Camera de Comerţ şi Industrie”, după închiderea uşilor, şoferul a fost alertat de nişte strigăte din salonul autobuzului, informează adevărul.ro.
A deschis din nou toate uşile, a asigurat autovehiculul cu frâna de mână şi s-a deplasat, prin exterior, pentru a verifica dacă a apărut vreo problemă tehnică sau dacă s-a produs vreun alt incident de natură a pune în pericol pasagerii.
La momentul în care a ajuns în dreptul ultimei uşi, între unul dintre pasageri, se pare persoana care strigase şi conducătorul auto a izbucnit un conflict, în urma căruia şoferul a suferit o rănire, fiind tăiat pe gât cu un obiect.
Călătorii au sunat imediat la 112, iar şoferul a primit îngrijirile necesare. În plus, călător recalcitrant a fost reţinut de alţi şoferi sosiţi şi ei în staţie.