Societatea de Transport București vrea tarife pe timp, nu pe călătorie. O oră cu orice vehicul ar trebui să coste 3 lei

14 mai 2021 20:13   Național
Ultima actualizare:

3 lei călătoria timp de o oră și abonamente anuale de 500 de lei. Sunt două dintre propunerile noului director al Societății de Transport București, Adrian Criț. Acesta a pregătit un proiect de modificare radicală a strategiei tarifare a STB.

Societatea de Transport Bucureşti (STB) are în acest an un buget foarte mic față de necesități iar încasările au devenit prea mici pentru a asigura supraviețuirea. Noul director al STB, Adrian Criț, numit interimar pentru o perioadă de patru luni, vrea să schimbe politica tarifară din transportul în comun de suprafață. El va propune Municipalității să accepte taxarea celor care folosesc autobuzul, tramvaiul sau troleibuzul la oră și nu la călătorie. În prezent o călătorie cu mijloacele de transport ale STB costă 1, 3 lei.

Planurile lui Adrian Criț, directorul Societății de Transport București

"Luând în considerare ce se întâmplă şi în Europa şi luând în considerare tarifele existente în momentul de faţă în municipiile reşedinţă de judeţ, consider că un tarif pentru utilizarea transportului public în decurs de o oră, de circa 3 lei, şi aici este discutabil, ar fi unul corect. De asemenea, pentru favorizarea călătorului care este partenerul nostru, pentru abonamentul anual ar fi corect un preţ de maximum 500 de lei. Aşa am favoriza şi am atrage de partea noastră călătorii fideli", a susținut şeful STB conform antena3.ro. Proiectul tarifar al STB va fi trimis Municipalității și vor intra în dezbatere. În el vor fi cuprinse și propunerile pentru tariful pe 90 de minute și abonamentul pe jumătate de an. Adrian Criț a mai explicat potrivit hotnews.ro, că STB vrea să promoveze abonamentele în defavoarea călătoriilor ocazionale

Citiți și

S-a schimbat directorul STB. Cine este Adrian Criț, noul șef din Administrația Nicușor Dan

Cum se curăță vehiculele STB. La sfârșitul săptămânii tot parcul de vehicule a fost spălat și dezinfectat

Mai multe