Şoferul ucigaş: şi beat, şi drogat?
Nu se va şti niciodată cât alcool a băut Andrei Traian Andronie înainte să se urce la volanul bolidului BMW X5 şi să ia viaţa a doi tineri nevinovaţi. Nici dacă a consumat sau nu droguri, pentru că tânărul nu a acceptat să i se recolteze sânge. Însă tocmai acest refuz ridică semne de întrebare.
Că era băut în momentul când rula cu viteză ameţitoare prin Bucureşti, încercând să scape de poliţişti, este o certitudine. Tot omul care s-a uitat la televizor când canalele de ştiri vuiau cu informaţii despre accidentul de săptămâna trecută, de pe Calea Floreasca a văzut că Andrei Traian Andronie abia mai putea articula câteva cuvinte.
Că ar fi fost şi sub influenţa stupefiantelor este varianta susţinută de un apropiat al tânărului.
Traian, alături de prietenii lui de bani gata, la o petrecere
Sub protecţia anonimatului, acesta ne-a spus că în viaţa fiului fostului bancher Jean Andronie, căruia prietenii îi spun Traian, drogurile sunt prezente de mai mult timp.
Înainte chiar de plecarea tânărului în Olanda, la studii. De altfel, doi dintre amicii lui, Alexandru Iordache şi Valentin Cârstea, au fost mai „ghinionişti" şi au ajuns după gratii în 2009, când au primit câte patru ani de închisoare pentru trafic de droguri.
Aceeaşi sursă susţine că Traian este un împătimit al petrecerilor. Împreună cu prietenii lui din Corbeanca, toţi copii de bani gata, organizează petreceri stropite cu droguri şi alcool.
Tragicul accident din dimineaţa zilei de 5 noiembrie a arătat cât se poate de clar că Andrei Traian Andronie nu respectă regulile de circulaţie. Dar că se urca la volanul BMW-ului tatălui său încă de când era minor o ştiu doar apropiaţii.
Curaj avea de-atunci. Tupeul de a fugi de poliţişti l-a deprins probabil pe parcursul anilor, după ce a avut voie legal să şofeze.
La volan, când era minor
Traian a fost filmat de amicii lui în urmă cu trei ani, când avea doar 17 ani, în timp ce le arăta celorlalţi ce înseamnă să faci drifting. Se poate observa în filmuleţ postat pe Youtube cum accelereză foarte mult maşina şi, după ce prinde viteză mare, întoarce autoturismul cu frâna de mână.
Doi morţi şi trei răniţi în accident
În teribilul accident provocat de Andrei Traian Andronie şi-au pierdut viaţa un taximetrist şi clienta lui. Ştefan Micu (32 de ani) abia oprise maşina şi Ana Maria Nistor (22 de ani) apucase să urce.
Câteva secunde mai târziu, bolidul condus de Andronie a intrat în plin în taximetru. Fata a „zburat" prin geam aproximativ zece metri, iar şoferul a fost găsit pe bancheta din spate. Ambii au murit pe loc, iar trei prieteni de-ai lui Andrei Traian Andronie, care se aflau în maşina tânărului, au fost răniţi şi se află internaţi în spital.