Solomon Marcus a murit

17 martie 2016 10:26   Național
Ultima actualizare:

Solomon Marcus, matematician și membru al Academiei Române, a murit joi (17 martie), la vârsta de 91 de ani. Era internat la Spitalul Fundeni din București, unde fusese adus de câteva zile de la Spitalul Elias.

Vestea tragică a fost confirmată pentru Hotnews.ro de către academicianul Viorel Barbu. Medicii au spus că avea probleme cardiace.

Somlomon Marcus s-a născut la Bacău, în 1 martie 1925. A absolvit Facultatea de Matematică din cadrul Universității din București. Este autor a numeroase studii interdisciplinare ce privesc utilizarea matematicii în lingvistică, în analiza teatrală, în științele naturale și sociale.

Cărțile sale au fost traduse în multe țări ale lumii. A publicat peste 50 de volume în România, care au fost traduse în mai multe limbi din Europa și nu numai, dar și aproximativ 400 de articole în reviste științifice sau de specialitate. Opera sa a fost citată de peste 1.000 de autori. Din 1993 a devenit membru corespondent al Academiei Române. În anul 2001, matematicianul Solomon Marcus a fost ales ca membru titular al Academiei Române.

Mai multe