Sora lui Baloo a plâns lângă ursuleţul operat
Îl durea îngrozitor când încerca să mănânce. Ursuleţul Baloo, salvat de pe proprietatea Clanului Cămătarilor, a trecut printr-o operaţie de îndepărtare a unui chist în zona gâtului. Sora lui a scâncit tot timpul şi l-a păzit până s-a trezit.
Scene dramatice, luni, la Zoo Bucov. Cei doi ursuleţi luaţi de la Nuţu Cămătaru au fost despărţiţi pentru circa o oră, timp în care medicii de la Vier Pfoten l-au operat pe Baloo, "băieţelul" de circa doi anişori.
Au adus o clinică mobilă, l-au anesteziat printre gratii, apoi i-au ras blăniţa din jurul rănii şi l-au operat ca pe un copil. Ursuleţul a fost şi sterilizat în timp ce se afla sub anestezie. În tot acest timp, sora lui s-a plimbat agitată prin cuşcă.
Operaţia a durat o oră
Când Baloo a fost readus în cuşcă, ea l-a păzit cu botul printre gratii, până când ursuleţul s-a trezit. După ce totul s-a terminat cu bine şi celor doi le-a revenit cheful de joacă, administratorii i-au transferat din cuşca de circa 150 de metri, într-un spaţiu de 8.000 mp.
Este prima oară când calcă pe pământ, după ce s-au născut şi au crescut pe cimentul rece şi murdar de pe proprietatea Cămătarilor. După o perioadă de acomodare cu spaţiul imens, unde există copaci şi un bazin cu apă, cei doi ursuleţi fraţi vor împărţi "domeniul" cu două ursoaice adulte ale Grădinii Zoologice Bucov.