Sora lui Corneliu Vadim Tudor a murit!

12 ianuarie 2017 11:52   Național
Ultima actualizare:

Lidia Samson, sora lui Corneliu Vadim Tudor, a murit, dar familia a ţinut secret acest eveniment nefericit care le-a adus atâta durere. În cursul zilei de joi (12 ianuarie), va avea loc înmormântarea. Motivul decesului pare să fie un cancer la colon care nu a mai putut fi tratat la femeia de 72 de ani.

Decesul surorii lui Vadim Tudor a fost ținut în mare secret de familia ”Tribunului”, deorece cealaltă soră a fostului politician, Magdalena Dumitru, se judeca, alături de fiicele liderului politic, cu Lidia Samson pentru casa de la Bran. Lidia, fata lui Corneliu Vadim Tudor era alături de Magdalena în proces şi urma să aibă înfăţişare la finele luni într-un nou termen. Femeia era în scandal cu cele două fiice ale tribunului cu care se certa pe avere. 

"Nu e normal, acolo sunt lucruri agonisite de o viață, hainele ei de 20 de ani încoace. Sunt haine pentru toate anotimpurile, aici în București nu are cu ce să se îmbrace, e frig. Sunt și electrocasnice pe care noi le-am cumpărat, sunt acolo tablouri ale noastre, poze, mobilă, sunt lucruri pe care noi le-am adus acolo. Le-a lăsat acolo și noi nu am mai fost lăsate să intrăm să le luăm(...) Ea a spus că lucrurile mătușii Magdalena le va arunca peste gard, iar celelalte lucruri le va da la săraci," explica fiica lui Vadim Tudor.

Corneliu Vadim Tudor a încetat din viaţă la vârsta de 65 de ani la 14 septembrie 2015 la Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei, după ce a fost adus în unitatea medicală din cauza unor probleme cardiace. Imediat după moartea lui Cornelii Vadim Tudor, Lidia Samson, sora fostului preşedinte al Partidului România Mare, a ieşit la atac şi a acuzat-o pe soţia fratelui ei că i-a cheltuit toată averea, până la ultimul bănuţ. Ea a susţinut că Vadim a murit sărac lipit. Totul se datorează soţiei acestuia, Doina, şi celor două fiice, Lidia şi Eugenia. “Așa a fost să fie, așa a fost destinul lui, să ia nevastă pe cine nu trebuia. Nu a fost vina lui, a fost vina mamei mele, ea a vrut-o, noi ținând foarte mult la mama noastră. Și el mai ales, că era cel mai mic și era răsfățat. A făcut cum a zis mama. Mama a greșit, săraca de ea. A zis că face bine. Și greșeala mamei a fost până a intrat el în pământ”, a spus la vremea respectivă sora lui Corneliu Vadim Tudor.

Mai multe