Sorin Cîmpeanu: „Părinții vor primi un formular pentru vaccinarea copiilor”
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, vine cu noi informații despre începerea noului an școlar în valul 4 al pandemiei de Covid. Una dintre principalele griji ale autorităților este vaccinarea accelerată a elevilor, tocmai pentru că tulpina Delta afectează îndeosebi tinerii și copiii.
Sorin Cîmpeanu, despre formularul de vaccinare
La început de an școlar părinții vor primi un formular de vaccinare a elevilor pe care vor trebui să-l completeze și în care vor răspunde la întrebarea dacă sunt de acord sau nu să-și vaccineze copiii, a declarat Sorin Cîmpeanu la digi24. Cîmpeanu a spus că ministerul pregăteşte formulare prin care solicită acordul părinţilor privind vaccinarea copiilor de peste 12 ani. Formularele vor fi distribuite după începerea şcolii, iar părinții vor putea răspunde cu „da” sau „nu”.
„Va fi un coordonator pe fiecare școală, care prin intermediul diriginților va lua legătura cu părinții. Pregătim formulare prin care solicităm acordul cu privire la vaccinarea copiilor. Formularele se vor distribui la începerea școlii. Aceste persoane desemnate la nivelul fiecărei școli vor lua legătura cu diriginții și vor stabili o cale de comunicare - fizic, online sau combinat”, a explicat Cîmpeanu.
„Prin întâlniri interactive, părinții pot adresa orice fel de întrebări. Cei cu competențe medicale și-au afirmat disponibilitatea de a oferi aceste răspunsuri. E o acțiune în parteneriat cu DSP și Ministerul Sănătății”, a adăugat el.
Sorin Cîmpeanu, despre cum vor merge elevii la școală
Ministrul a vorbit și despre scenariile privind modul în care se vor desfășura cursurile, în funcție de incidența cazurilor de COVID. El spune că o parte dintre elevi ar putea merge fizic la școală și dacă incidența într-o localitate depășește 6 la mie, cu condiția ca acea localitate să nu intre în carantină.
„Scenariul principal este acela că nu vom avea localități care vor depăși 6 la mie. Scenariul prioritar este acela în care școlile vor rămâne deschise integral”, a precizat el.
În cazul depășirii aceste rate de infectare, „analizăm această ipoteză: preșcolarii – creșe și grădinițe – să meargă în continuare la școală cu prezență fizică, cei din clasele 0-6 să intre în online, pentru că sunt copii sub vârsta de 12 ani, care nu se pot vaccina, iar peste vârsta de 12 ani, pentru cei care se pot vaccina, se discută posibilitatea de acces în şcoală, cu prezenţă fizică, dar nu mai departe de intrarea localității în carantină, moment în care orice activitate neesenţială se opreşte”, a spus ministrul.
Când va fi obligatorie purtarea măștii de protecție
Cîmpeanu a vorbit și despre purtarea măștii de protecție în școli. Aceasta va rămâne obligatorie în interior, cu două excepții: învățământul special și orele de sport. Orele de educație fizică se vor putea desfășura în interior, cu condiţia ca în localitate rata de infectare să fie sub 2 la mie. Dacă incidența crește peste acest prag, orele de sport se vor desfășura doar în exterior.
Începerea școlii în valul 4. Cele trei scenarii
Scenariul verde: Școlile vor rămâne deschise, cu prezența fizică a elevilor, până la pragul de 6 la mia de locuitori în ceea ce privește infectarea cu Covid. Peste pragul de infectare de 6 la mie, vor rămâne deschise doar creșele și grădinițele, până la impunerea carantinei, și clasele de școală cu elevi vacccinați (peste 12 ani, deci de la clasa a VII-a în sus). Copiii de creșă și grădiniță nu vor avea obligativitatea purtării măștilor.
Scenariul galben: Când pragul de infectare depășește 6 la mia de locuitori
Scenariul roșu: Se revine la cursurile online când se impune carantina
Ceremonia de deschidere a noului an școlar se va organiza în spații exterioare, cu participarea elevilor care vor purta mască.
CITEȘTE ȘI: Cum va începe școala în valul 4. Noile scenarii și ce măsuri se iau în Europa