Sorin Drugan, primul român care face înconjurul lumii, de unul singur, într-o barcă

20 octombrie 2019 18:47   Național
Ultima actualizare:

Sorin Drugan (64 de ani) este primul român care a pornit să facă înconjurul lumii, de unul singur, cu o barcă. Navigatorul a parcurs în jur de două treimi din traseu şi estimează că va fi acasă în prima jumătate a anului viitor.

De meserie inginer electronist, Sorin Drugan a fost pasionat de sporturile nautice dintotdeauna. Nu întâmplător le-a transmis şi copiilor săi microbul navigaţiei şi setea de aventură pe nesfârşitele întinsuri de apă ale Terrei. De altfel, familia Drugan deţine şi o firmă al cărei obiect de activitate este organizarea de cursuri de navigaţie şi închirierea de ambarcaţiuni. 

Sorin Drugan este şi deţinătorul recordului naţional pentru cea mai lungă perioadă de navigaţie în solitar fără oprire cu o barcă, doar împins de vânt. Asta după ce a traversat în 71 de zile Oceanul Atlantic, din Gibraltar până în portul Saint-Louis (insula Marie-Galante), la sud de Guadelupa. A plecat din Gibraltar acum aproape doi ani, pe 2 decembrie 2017, şi a parcurs singur pe velierul său peste 4.000 de mile, până ce a atins din nou ţărmul, pe 10 februarie 2018. Traversarea Atlanticului a fost doar o parte dintr-un program şi mai ambiţios. De fapt, Sorin Drugan a pornit într-o aventură vastă şi de durată: înconjurul lumii. 

A pornit la bordul velierului Aiax, o ambarcaţiune de tip Jaguar 27, construită în 1977 în Anglia. „Am cumpărat barca în 2002, din Grecia. E un Jaguar 27, una dintre perlele englezilor. Are şi un motor de 15 cai putere, însă eu fac acest tur al lumii fără să-l folosesc, utilizând doar pânzele vasului“, a povestit navigatorul român pentru Weekend Adevărul. Asta înseamnă că este la cheremul vântului şi al valurilor şi că se deplasează cu viteze mici – doar 3-4 kilometri pe oră. Totodată, asta înseamnă şi multă, multă aventură şi suspans.

Nu a avut probleme nici cu naufragiile – cel puţin nu acum, când a pornit în jurul lumii. În trecut însă Sorin Drugan a fost naufragiat, chiar pe plaiurile danubiano-pontice. 

„Am eşuat de două ori, dar culmea, în România! Am eşuat la Vadu, la noi, dar de fiecare dată am revenit pe mare cu barca într-o stare bună de navigabilitate“.

Drumul său în jurul lumii nu a fost tocmai lin, ba chiar a fost pus serios în dificultate de câteva ori. I s-a întâmplat chiar ca barca să i se defecteze, iar odată ajuns pe ţărm să fie nevoit să aştepte în van sau să parcurgă distanţe mari pentru a-şi găsi piese de schimb.

Aşa a pierdut aproape două luni în Caraibe până când a reuşit să procure toate piesele necesare pentru a-şi continua în siguranţă călătoria.

Tot în aşteptarea unor piese de schimb a petrecut o lună în Insulele Marchize, când s-a angajat în traversarea Pacificului. 

Cu altă ocazie, după o furtună, i s-a udat o bună parte din provizii, iar mâncarea s-a stricat, ceea ce i-a stricat iarăşi planurile de călătorie.

„De regulă, îmi iau provizii pentru circa 60 de zile, înainte să opresc şi să mă aprovizionez din nou. Asta înseamnă multe conserve, carne, piureuri, orez, dar şi sucuri, bere şi alte băuturi – şi bineînţeles, apă. Îmi iau şi fructe, şi legume, pe cât se poate, deşi sunt de regulă perisabile, nu ţin prea mult. Chiar am păţit-o odată: o furtună a făcut ca proviziile mele să se ude, nu le-am mai putut mânca pe o parte dintre ele“, povesteşte Sorin.

Până acum, el a parcurs mai bine de 15.000 de mile marine şi mai are cam 8.000 până acasă, în România. Sorin Drugan este optimist şi este convins că va reuşi să ajungă în ţară până în mai 2020. 

Cu o condiţie, totuşi: să nu mai apară evenimente neprevăzute, în special cele legate de uzura unor piese la barcă. 

Mai multe