Sorin Grindeanu, chemat la Palatul Cotroceni

29 decembrie 2016 11:50   Național
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis l-a chemat, joi, la ora 12.00, la Palatul Cotroceni, pe Sorin Grindenau, propus de PSD pentru funcţia de prim-ministru, pentru o întâlnire înainte de a decide asupra acestei nominalizări, potrivit unor surse politice.

Întâlnirea de la ora 12.00 a fost convocată de către preşedintele Iohannis, după ce a primit scrisoarea PSD prin care era informat că Sorin Grindeanu este noua propunere a social-democraţilor pentru funcţia de premier. După această întâlnire, preşedintele va decide dacă îl numeşte sau nu pe Grindeanu.

Sorin Grindeanu, preşedintele CJ Timiş este noua propunere a PSD pentru postul de premier, potrivit anunţului făcut de către Liviu Dragnea, miercuri, la finalul şedinţei Comitetului Naţional Executiv.

"Am avut o discuţie adâncă, profundă în Comitetul Executiv Naţional, în care i-am rugat pe colegi să îşi spună părerea bazată şi pe discuţiile cu oamenii din judeţ. Sigur că a fost un curent în ultimele zile, şi ieri, şi azi-noapte, şi azi dimineaţă, mii de mesaje în care ne cereau să trecem la suspendarea preşedintelui. Într-adevăr, avem o armă foarte puternică reprezentată de majoritatea în Parlament, pentru că e puterea dată de popor. În acelasi timp, nu sunt iresponsabil să folosim această armă în a face rău ţării", a declarat Liviu Dragnea.

Mai multe