Sorin Oprescu, plimbat de la un spital la altul: „Sunt îngrijorat”
Primarul suspendat al Bucureștiului a fost preluat cu o ambulanță și dus de la Institutul de Diabet „N. Paulescu" la Centrul Oncologic de Diagnostic și Tratament Fundeni, unde urmează să fie supus unei investigații computer tomograf (CT). Ambulanța cu care a fost transportat Sorin Oprescu (63 de ani) a plecat de la Institutul de Diabet miercuri (14 octombrie), sub escorta poliției, în jurul orei 11:00.
Primarul suspendat al Bucureștiului, arestat pentru luare de mită, a fost externat de la Institutul Național de Diabet, unde a stat în ultimele cinci zile, și a fost transferat la Centrul Oncologic din Fundeni. În cursul acestei zile, Sorin Oprescu va fi supus unor investigații medicale, după ce medicii i-au descoperit un nodul la plămân, potrivit Digi24.
Întrebat de reporteri care este starea sa de sănătate, edilul le-a răspuns sincer: „Sunt puțin îngrijorat. Aștept să fac examenul să mă liniștesc și eu din punct de vedere al sănătății”.
Sorin Oprescu era internat din 9 octombrie la Institutul „N. Paulescu", unde a fost transferat de la Institutul Oncologic Bucureşti, după ce starea edilului nu a permis atunci realizarea investigației computer tomograf la care ar fi trebuit să fie supus, din cauza valorilor crescute ale glicemiei. Edilul a fost reprogramat pentru miercuri, 14 octombrie, și urmează ca medicii să stabilească dacă nodului pulmonar este de natură canceroasă.