Sorina Pintea, despre legalizarea canabisului: ”Fiul meu a fost condamnat pentru trafic”

26 martie 2019 17:36   Național
Ultima actualizare:

Ministrul Sănătăţii Sorina Pintea a mărturisit că i-a fost teamă să deschidă subiectul legalizării canabisului în scop medicinal, după ce, în urmă cu șapte ani, fiul său a fost condamnat pentru trafic de droguri.

Sorina Pintea a făcut această mărturisire la un eveniment de Ziua Epilepsiei, unde părinţii copiilor bolnavi vorbeau despre temerile pe care le-au avut când au aflat de boala copiilor lor şi de faptul că sunt judecaţi de ceilalţi. Ministrul spune a făcut această declaraţie pentru a-i încuraja.

„Cu toate că mi-a fost greu dintr-un anumit punct de vedere, am deschis inclusiv acea dezbatere despre canabisul medicinal, foarte bun în anumite forme de epilepsie. Mi-a fost foarte greu să încep această discuție pentru că fiul meu a fost condamnat pentru trafic de droguri şi putea fi interpretată povestea asta în fel şi chip. Dar dincolo de orice speculaţie, pe mine și pe cei din jurul meu ne interesează pacienţii”, a declarat ministrul Pintea, conform Digi 24.

Fiul Sorinei Pintea, condamnat la șase ani de închisoare

Fiul Sorinei Pintea, Ionuţ, a fost condamnat în 2012, când mama lui era managerul Spitalului TBC din Baia Mare, la şase ani de închisoare pentru trafic de droguri. Ionuţ Pintea a fost reţinut în aprilie 2011 de ofiţerii DIICOT în urma mai multor percheziţii care au avut loc în judeţele Maramureş şi Cluj, într-un dosar în care 20 de persoane au fost cercetate pentru trafic de droguri de mare risc.

Ionuţ Pintea a mai fost cercetat şi în octombrie 2010, când a fost reţinut în timp ce încerca să îi vândă droguri unui poliţist sub acoperire. În urma percheziţiei, poliţiştii au mai găsit asupra lui Ionuţ Pintea şi un pistol cu aer comprimat, 2.620 de euro, 5.000 de forinti si 1.561 de lei.

Mai multe