Soții Maleon, conduși pe ultimul drum de sute de oameni

28 decembrie 2017 20:04   Național
Ultima actualizare:

În jurul dublei sinucideri de la Iaşi rămân semne de întrebare. Profesorul universitar Bogdan Maleon a fost găsit spânzurat de o grindă, iar trupul neînsufleţit al soţiei sale, Anda, se afla întins pe podea. Înainte de a recurge la gestul extrem, cei doi au împodobit bradul. Anda şi Bogdan au fost înmormântaţi joi, 28 decembrie, la Cimitirul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Iaşi.

Cazul soţilor Anda (38 de ani) şi Bogdan Maleon (42 de ani) a bulversat mediul universitar din Iaşi. Anchetatorii au anunţat că Anda şi Bogdan se aflau sub influenţa alcoolului când au decis să-şi pună capăt zilelor. Necropsia a stabilit o alcoolemie de 2,40 grame la mie în cazul femeii şi de 1,70 grame la mie în cazul bărbatului, după cum a dezvăluit Carmina Pascal, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.Soţii Maleon au băut vin şi au împodobit bradul înainte de a se spânzura, scrie ziaruldeiasi.ro. Anchetatorii susţin că lângă pomul de Crăciun au rămas mai multe globuri, deşi câteva podoabe fuseseră puse în brad.

Cei care fac cercetări în acest caz misterios au aflat că femeia pierduse recent o sarcină, iar acest lucru a făcut-o să treacă printr-o depresie, ceea ce ar putea constitui mobilul sinuciderii. Anchetatorii au refăcut filmul dramei, concluzionând că Anda s-a spânzurat cu o curea, de o grindă a mansardei.

Bogdan a descoperit-o şi a încercat degeaba s-o resusciteze. Pe fondul şocului, profesorul universitar a recurs la acelaşi gest. Conferenţiarul doctor Liviu Pilat, profesor al Facultăţii de Istorie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“, a povestit cum i-a găsit pe cei doi soţi.

„Îi aşteptam să vină la masă, că aşa stabilisem. Întrucât n-au mai dat nici un semn, am încercat să îi sunăm. Cum nu răspundea nimeni la telefon, am devenit îngrijoraţi, iar peste vreo oră am tras o fugă le ei“, relatează Liviu Pilat.Conferenţiarul îşi aminteşte că a sunat degeaba la uşă. „Mi s-a părut ciudat. Am vorbit la telefon cu soţia şi mi-a dat ideea să caut un vecin şi să ne uităm împreună prin casă. Am găsit chiar vecinul de vizavi, am intrat în casă şi am început să luăm camerele la rând. Când am ajuns la etaj, l-am văzut pe el atârnat. Am fost şocat şi am sunat la 112“, îşi aminteşte prietenul familiei Maleon.Pilat susţine că Anda şi Bogdan se înţelegeau foarte bine. „Miercuri, la birou, am discutat cu Bogdan şi totul părea normal. Alcătuiau o familie model, Bogdan era foarte grijuliu şi atent cu Anda. Sunt unele chestiuni care se pot mima, dar nici chiar aşa, să nu observi nimic, iar apoi să degenereze, nu se poate“, încheie profesorul.

Lumânări aprinse şi zeci de jerbe

Bogdan, care era director al Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi, şi Anda, care era implicată în proiecte cu fonduri europene dedicate comunităţii academice, au fost înmormântaţi ieri, la Cimitirul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.În jur de 300 de oameni s-au strâns pe aleile din faţa capelei, lângă sicriele celor doi soţi.Tăcuţi, cu ochii în lacrimi, aşezaţi de-a parte şi de alta a culoarului realizat din lumânări aprinse şi zeci de jerbe de flori, în jur de 300 de oameni au luat parte la ultima priveghere a familiei Maleon.La funeralii au fost prezenţi colegi, prieteni, profesori universitari şi studenţi.

Mai multe