Soțul mamei sinucigașe își urlă durerea: «Femeie, de ce mi-ai ucis copilașii?»

Tragedia care a avut loc joi (17 august), în Brăneşti, la o aruncătură de băţ de Bucureşti, a şocat o ţară întreagă. Alexandra Braunstein (30 de ani), însărcinată în cinci luni, şi-a privit pentru ultima oară în ochi cele trei fetiţe, iar apoi le-a înfăşcat şi s-a aruncat împreună cu ele în faţa unui tren care circula cu 160 km la oră. Lumea a rămas împietrită!

Depresia rămâne un secret de familie în România. Aşa au stat lucrurile şi în acest caz dramatic care a avut loc ieri, lângă Bu­cureşti. O mamă care figura cu astfel de probleme ­medicale a recurs la un gest îngrozitor, după ce, cu ceva timp în urmă, abandonase tratamentul.

Alexandra Braunstein s-a aruncat în faţa unui tren care circula cu foarte mare viteză, în dreptul Haltei Brăneşti, împreună cu cele trei fetiţe ale ei, Georgiana (10 ani), Daria (8 ani) şi Andreea (3 ani).

La scurt timp după tragedie, când toată lumea privea năucă şi nu înţelegea cum o mamă ar putea să-şi sacrifice în asemenea mod pruncii, a mai apărut o informaţie care a răscolit şi mai mult mâhnirea publică: femeia era însărcinată cu al patrulea copil! 

Prima care şi-a făcut apariţia la faţa locului a fost mama Alexandrei, care a mărturisit că ştia despre fata ei că a fost internată de două ori la un spital de specialitate după ce a fost diagnosticată cu depresie. 

Ba chiar era obligată să urmeze şi un tratament, însă mama sinucigaşă nu-l mai respecta. Alexandra se mutila singură, a spus tot mama ei, sub privirile uluite ale martorilor: ”Îşi căra pumni în burtă ca să scape de copil. Nu avea voie să facă avort, că era pocăită, după bărbat-su”, a spus mama ei. Că voia să scape de sarcină a spus şi cumnatul Alexandrei. 

“În urmă cu o lună fratele meu a venit la mine să-mi ceară nişte bani... ea nu voia să păstreze copilul, că se descurca mai greu”, a declarat bărbatul, în timp ce-şi fixa privirea în gol. Soţul mamei sinucigaşe a ajuns ultimul la locul tragediei. George Braunstein s-a luat cu mâinile de cap când a realizat că şi-a pierdut toată familia şi căuta parcă alinare cu privirea de la orice om care trecea pe lângă el. Nu putea să îngaime decât un strigăt surd: “Femeie, de ce? De ce mi-ai ucis copilaşii?”, deşi unii au susţinut pe-acolo că şi gelozia lui excesivă i-ar fi pus capac Alexandrei. 

Doar în faţa poliţiştilor va răspunde la întrebări. Atât el, cât şi mama femeii au fost duşi la audieri pentru a lămuri cum s-a ajuns în situaţia asta dramatică. Tot la audieri va ajunge şi mecanicul locomotivei care a asistat la aceste scene şocante, şi care a mărturisit plângând tot ce a văzut: ”Şi-a luat copiii în braţe şi s-a aruncat. Au ieşit din pădure. Nu mai pot, e al treilea accident mortal şi îmi vine să înnebunesc!”. Cei trei îngeraşi care au murit nevinovaţi, călcaţi de tren, nu au avut parte încă de o slujbă, preotul care a sosit ieri la faţa locului a fost îndepărtat de poliţişti.

«Femeia a vrut să se răzbune pe o persoană apropiată»

ragedia de nedescris, petrecută joi dimineaţă în localitatea ilfoveană Brăneşti, a şocat o lume întreagă. Gestul mamei, de a se arunca împreună cu cei trei copilaşi ai săi în faţa trenului, a fost unul de disperare, dar şi de slăbiciune, spun psihologii. Psihoterapeutul Alexandru Pleşea afirmă că „astfel de decizii sunt luate de persoanele influenţabile, care nu îşi pot echilibra viaţa şi nici mintea. Femeia în cauză, luând viaţa copiilor ei, a dovedit un semn de răzbunare pentru cineva din familie sau apropiat. Ea este partea mecanică şi instinctuală de a atrage atenţia pe ceva ce nu poţi obţine altfel. Răzbunarea este opusul efortului interior. Efortul interior este curajul şi ambiţia de a spune ce simţi, vrei şi poţi, oricui şi faţă de oricine. Suferinţa este un comportament nobil de trai, atât timp cât aduce un lucru bun familiei sau celor din jur. Este exact cum părinţii noştri s-au sacrificat pentru noi, când eram mici pentru a avea totul pe masă sau la nivel emoţional şi educaţional”.

«A crezut că moartea este soluţia. Este salvarea»

„Mă uit cu amărăciune la tragedia acestei zile. Că un om se sinucide e suficient de trist. Că se sinucide cu copiii de mână e pe cât de absurd, pe atât de greu de descifrat. Există un singur univers în care aşa ceva se întâmplă: anume unul în care a avut loc o reformă a minţii, astfel încât protagoniştii sunt convinşi că moartea e o soluţie sau că moartea salvează. Cred că femeia a gândit, în tulburarea minţii ei, că face un gest matern, altruist. Cred, în acelaşi timp, că gestul nu a fost impulsiv. Cred că avea o suferinţă psihiatrică. Nu cred că era una ascunsă. Era manifestă, ştiută celor din jur, chiar dacă cei din jur n-o vedeau potenţial letală. Ceea ce a fost, până la urmă. Vorbim de expresia unei boli, interacţiunea ei cu mediul, cu limitele de înţelegere ale culturii dimprejur. Şi de indiferenţa oamenilor vizavi de condiţia femeii în general. De durerea psihică a celui însingurat până la punctul de la care nu mai poţi duce”, e de părere dr. Gabriel Diaconu, medic specialist psihiatru, specializat în suicidologie şi psihotraumatologie, intervenţie de criză şi gestionarea conflictelor interetnice.