Şpagă de director din Primăria Capitalei: doi bolizi de lux şi zeci de mii de euro

6 iunie 2014 6:55   Național
Ultima actualizare:

Şeful Direcţiei Infrastructură din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, Mădălin Dumitru, a primit mită două maşini de lux, 50.000 de euro şi 9.000 de lei de la reprezentanţii a două firme de construcţii pentru lucrări atribuite preferenţial, spun procurorii DNA. Dumitru a fost reţinut joi, iar azi a fost prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Având în vedere ancheta care îl vizează, Municipalitatea i-a suspendat contractul de muncă, postul lui fiind ocupat de adjunctul său.

Directorul departamentului Infrastructură din primărie e acuzat că a favorizat două societăţi pentru a obţine lucrări în subcontractare şi că a recepţionat lucrări neefectuate la Pasajul subetran Băneasa, decontând ilegal 701 metri de parapeţi. "Prejudiciul cauzat prin decontarea unor lucrări neefectuate este de 372.636 lei fără TVA şi a fost recuperat integral, iar folosul firmei care a realizat lucrările constă în suma de bani încasată nelegal, constatarea finalizării lucrărilor şi neaplicarea unor sancţiuni contractuale", au precizat procurorii, citaţi de Mediafax.

În ordonanţa de reţinere se arată că, în perioada 2009 - 2014, Mădălin Dumitru a primit de la reprezentanţii a două societăţi comerciale două autoturisme, un Mercedes şi un BMV X6, precum şi importante sume de bani (50.000 de euro şi 9.000 de lei), în vederea obţinerii pentru acestea de lucrări în subcontractare, de avize sau aprobări, dar şi pentru efectuarea plăţilor la timp.

În declaraţia de avere din 4 noiembrie 2010, Mădălin Dumitru nu ar fi trecut venituri de 90.200 de lei, obţinute din cesionarea părţilor sociale la SC Magistral SRL, al cărei reprezentant era. În aceeaşi declaraţie de avere din 2013, Mădălin Dumitru ar fi declarat în fals venituri de 500.000 de lei şi 150.000 de euro, obţinute ca urmare a încheierii a trei antecontracte de vânzare-cumpărare şi nu a declarat opt ceasuri, printre care unele din mărcile Longines şi Montblanc.

Dumitru e acuzat şi de efectuare de acte de comerţ incompatibile cu funcţia, procurorii arată că, după numirea în funcţia de director al Direcţiei Infrastructură, acesta a continuat să administreze societăţile Precon SRL şi Magistral SRL, atât în mod direct, cât şi prin intermediul altor persoane, fiind în continuare factorul de decizie în cadrul acestora.

Mai multe