Spaniol din Cluj, şocat de preţurile din cel mai scump oraş românesc: "În Barcelona găseam apartament în centru"
Un spaniol care trăieşte de şapte ani la Cluj - Napoca şi care şi-a întemeiat o familie s-a decis să-şi cumpere un apartament. Ibericul a constatat cu stupoare că locuinţele din capitala Ardealului sunt, în multe cazuri, mai scumpe decât cele din Palma de Mallorca sau din Barcelona. “Preţurile sunt exagerate”, consideră el.
Miguel are 37 de ani şi a venit prima dată în România ca manager al unei firme spaniole. Iniţial ar fi trebuit să rămână doi ani. După această perioadă, atribuţiile sale ar fi urmat să fie preluate de un român. Socoteala de acasă nu s-a potrivit însă cu cea din târg, glumeşte el, demonstrând că a deprins nu doar limba română, ci şi proverbele noastre.
„M-am căsătorit cu o româncă. Pentru că oraşul Cluj - Napoca e foarte frumos, am decis să rămân aici. Îmi plac şi oraşele Oradea şi Braşov. România e o ţară încântătoare. Dar nu totul e idilic, m-am izbit şi de lucruri ciudate”, se confesează el.
«Găseam la banii ăştia şi în centru»
O astfel de anomalie o reprezintă preţurile din zona imobiliară. „De multe ori văd în Cluj preţuri mai mari decât la Barcelona sau la Palma de Mallorca! Ştiu, Clujul e al doilea oraş al ţării, economic şi cultural vorbind, dar preţurile sunt exagerate. M-a uimit faptul că erau apartamente la marginea oraşului, având preţuri comparabile cu cele din zona centrală sau semicentrală din Barcelona. Când mi-a prezentat un agent imobiliar preţurile, am realizat că în Barcelona găseam la banii ăştia şi în centru”, explică spaniolul, relatează Adevărul.
Până la urmă, Miguel a reuşit să-şi cumpere o casă într-un cartier liniştit, la marginea Clujului, cu aproape o jumătate de milion de euro. Înainte de această achiziţie, spaniolul cochetase cu ideea de a-şi cumpăra un apartament mai mic în zona centrală.
„Am văzut un apartament cu o singură cameră, un fel de garsonieră, la 155.00 de euro. Un apartament identic se vinde în centrul Barcelonei cu 110.00 de euro. În Palma de Mallorca am găsit apartament cu trei camere la 118.000 de euro. La Cluj, un apartament cu trei camere costă 228.000, adică dublu”, adaugă ibericul.