Spitalul din Târgoviște a avut timp de 20 de ani un psiholog fals

13 ianuarie 2021 20:05   Național
Ultima actualizare:

Caz șocant la Târgoviște! Psihologul Spitalului Județean a profesat timp de 20 de ani în baza unei diplome de licență falsificate. Mai mult, în baza unui atestat de liberă practică falsificat, ea ar fi fost desemnată, prin decizii ale conducerii spitalului, să facă parte și din comisiile de expertiză medico-legală psihiatrică constituite în unitatea medicală.

Potrivit anchetatorilor, numai în perioada ianuarie 2016 – decembrie 2018, ”medicul” a consultat și evaluat aproape 1.400 de pacienți. ”Prin exercitarea în mod ilegal a profesiei de psiholog (atât ca angajat al spitalului, cât și prin participarea în cadrul comisiilor de specialitate), s-ar fi produs un prejudiciu instituției angajatoare de 367.990 de lei, reprezentând contravaloarea veniturilor salariale încasate, parțial, pentru perioada 2011-2019”, precizează Poliția Română.

Psihologul a plecat din spital în 2019, când a demisionat. Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că femeia este fosta soție a fostului șef al Poliției Dâmbovița, Sorin Păun. Acesta se afla la conducerea Poliției Județene în mai 2019, când la Târgoviște a avut loc un miting PSD la care a luat parte Liviu Dragnea, iar locuitorilor li s-a cerut să spună ”parola” pentru a li se da voie să înainteze spre oraș.

Mai multe