Spitalul Foișor devine Spital Covid! Scene șocante cu zeci de pacienți, evacuați pe targă sau în cărucioare
Pacienţii internaţi la Spitalul de Ortopedie Foişor din Bucureşti sunt transferaţi, vineri seară, la alte unităţi medicale sau externaţi, întrucât acest spital va primi, de sâmbătă dimineaţă, pacienţi cu infecţie COVID-19.
„Spitalul Foişor are o secţie de Terapie Intensivă de 21 de paturi şi are 200 de paturi pe oxigen. Avea sub jumătatea secţiei de Terapie intensivă ocupată", a arătat Raed Arafat.
Spitalul Foișor, evacuat vineri seară
„Îmi pare rău pentru toată această situaţie, o facem pentru a veni în sprijinul altor pacienţi care sunt intubaţi sau care au realmente viaţa pusă în pericol”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu. Patru pacienţi de la Spitalul de Ortopedie Foişor, care va fi transformat în spital COVID, vor fi transferaţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca, a declarat pentru News.ro medicul Bogdan Opriţa, care a precizat că 10 pacienţi de la Spitalul Foişor vor fi trimişi la unităţi sanitare din Capitală.
Ordinul de evacuare a spitalului a fost transmis în cursul zilei, spune Arafat, fără a preciza ora. Pacienții de la Spitalul Foișor au fost evacuați pe tărgi și în cărucioare. Unitatea medicală trebuie eliberată până sâmbătă. La Foișor erau internate 90 de persoane. 20 de pacienți vor fi mutați, iar 70 vor fi trimiși acasă. Pentru unii dintre pacienți, operațiile vor fi amânate.
Spitalul va avea 90 de paturi COVID în secții, cu oxigen, și 20 de paturi la ATI. Mulți oameni sunt nemulțumiți, iar situația este tensionată în fața spitalului, unde au ajuns și jandarmi și polițiști.
„Îmi pare rău, îmi cer scuze realmente pentru toată această situaţie, s-a lungit acest proces tocmai pentru că e necesar să se facă cu toate măsurile de siguranţă. Sperăm ca disconfortul creat să fie cât mai mic”, a adăugat oficialul din Ministerul Sănătăţii. Pacienții sunt redistribuiți la alte spitale din Capitală cu salvările sau cu mașinile personale, scenele fiind unele greu de suportat.
La fața locului au ajuns și cîțiva dintre protestatarii anti-măsuri de carantina și anti-mască, în frunte cu Pompiliu Diplan, informează hotnews.ro.