Spitalul Foișor, nou-nouţ, dar fără pacienţi. Este în probe!

18 decembrie 2017 16:22   Național
Ultima actualizare:

În sfârșit, l-au terminat! Spitalul Clinic de Ortopedie și Traumatologie din București este gata și a fost inaugurat azi, dar pacienții nu se vor putea bucura prea curând de aparatura ultramodernă și clădirea nouă. Motivul? ”Unitatea medicală este în probe și analize”, a explicat managerul Cristian Ioan Stoica

Se înghesuie pe holul strâmt, aproape se iau în brațe. Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, ministrul sănătății, Florian Bodog, șeful Universității de Medicină și Farmacie, Ionel Sinescu, managerul Spitalului Foișor, Cristian Ioan Stoica. Au venit să taie panglica noii clădiri a Spitalului Clinic de Ortopedie și Traumatologie Foișor, prima unitate medicală din București modernizată și utilată la standarde ”de normalitate europeană și mondială”, după cum spune managerul Stoica.

Oficialitățile sunt foarte mulțumite. Spitalul este considerat etalonul în România în domeniul ortopediei și are trei secţii - două de ortopedie-traumatologie şi una de ATI, opt săli de operaţii și opt de pre-anestezie. A fost adusă în premieră într-un spital din România şi o instalaţie de spălare şi sterilizare a paturilor.

"Mă bucur că avem şi în Bucureşti un spital de excelenţă, la care cu siguranţă vor apela nu doar cetăţenii din Capitală, ci şi din întreaga ţară. Spitalul de Ortopedie şi Traumatologie Foişor este pregătit să facă faţă oricăror intervenţii, la standarde europene. Este vorba despre o investiţie de 37 de milioane de euro, asta însemnând doar construcţia clădirilor, iar în ceea ce priveşte dotarea cu aparatură ultramodernă este vorba despre o sumă considerabilă - 7,5 milioane de euro, la care se adaugă o sumă de 4 milioane de euro pentur finisări", a declarat primarul Gabriela Firea."Spitalul are condiţii exact ca orice spital european, sistemul de transfer al pacientului l-am văzut atât în Germania, cât şi în Franţa, şi eu cred că pacientul va fi mult mai în siguranţă având în vedere toate aceste circuite noi şi toate aceste dotări de secţie pe care le au", a susţinut ministrul Bodog.

Managerul unității medicale a plimbat oaspeții printr-un spital gol, dar performant. "Avem la acest moment 119 paturi aprobate. Probabil că în patru - şase săptămâni să putem comuta activitatea, deocamdată suntem în probe, trebuie să vedem rezultatele", a spus Stoica.

El a fost bucuros ca un copil în fața aparatului de spălare automată și dezinfectare totală a patului.Lucrările de modernizare și utilare au început în primăvara lui 2013 și trebuiau terminate în doi ani, dar au fost gata în patru.

Noul spital în cifre

- suprafață 9000 mp

- șase etaje, opt săli de operație

- 12 aparate de anestezie de înaltă performanţă

- o staţie centrală de sterilizare care va asigura gradul de dezinfecţie şi minimalizarea la zero a infecţiilor nozocomiale

- o sală de kinetoterapie care are toate facilitățile unei recuperări rapide

- 119 paturi, în saloane de două și patru paturi

- 12 milioane de euro în aparatura medicală

Mai multe