Spitalul Județean Constanța, 5.000 de lei amendă pentru mizeria de la Pediatrie
Grupuri sanitare infecte, saloane cu mobilier rupt și așternuturi mizerabile, biberoane, la fel. Aceasta este imaginea secției Pediatrie a Spitalului Județean Constanța prezentată de mămica unui băiat care a fost internat aici.
„Au fost nouă zile de coșmar. L-am internat pentru otită, la care s-a adăugat o enterocolită. Menționez că toată secția este un focar de infecție”, spunea Mihaela Tincu Mustață. Click! a sesizat miercuri Ministerul Sănătății, care a solicitat Direcției de Sănătate Publică Constanța să efectueze un control. Ieri, inspectorii au fost la spital, alertați, în special, de o eventuală epidemie de enterocolită.
Din fericire, această ipoteză nu se confirmă, ne-a transmis ieri Ministerul Sănătății. În schimb, toate celelalte probleme semnalate există. Astfel că inspectorii au aplicat o sancțiune contravențională de 5.000 de lei. De asemenea, au stabilit o serie de măsuri pe care spitalul trebuie să le ia.