Spitalul Regional Craiova: 807 paturi şi 19 săli de operaţii
14 octombrie 2019 21:30
Național
Ultima actualizare:
Paşi importanţi pentru viitorul spital regional din regiunea sud-vest. La solicitarea Ministerului Sănătăţii, Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional a avizat, ieri, indicatorii tehnico-economici ai Spitalului Regional de Urgenţă (SRU) Craiova. Conform acestora, unitatea sanitară va avea o suprafaţă desfăşurată de 165.256 mp, un număr total de 807 de paturi şi 19 săli de operaţie. În plus, spitalul va dispune de un Centru de tratament pentru cancer, ce va funcţiona într-o cladire separată, unită de corpul principal al spitalului. SRU Craiova va fi construit pe 7 nivele, va avea 1.195 locuri de parcare şi un heliport. Valoarea investiţiei este de 2,8 miliarde lei, banii provenind din fonduri europene.