Spitalul Victor Babeș din București, ocupat două treimi doar cu pacienți bolnavi de COVID-19. Câți s-au vindecat

29 iunie 2020 17:44   Național
Ultima actualizare:

Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş" din Capitală este ocupat la capacitate de două treimi cu pacienți Covid-19, a anunțat Administrația Spitalelor București într-un comunicat.

Conform unui comunicat de presă al ASSMB, șapte persoane se află la Terapie Intensivă (ATI), iar în ultimele 24 de ore, numărul pacienţilor externaţi, 20, a fost mai mare decât al celor internaţi, 16. De la începutul epidemiei, peste 1.500 de pacienți internați la acest spital s-au vindecat.

Câți bolnavi de COVID-19 se află internați la spitalul „Victor Babeș”

„La Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale 'Dr. Victor Babeş', care dispune de 450 de paturi, sunt internate 306 persoane, dintre care şapte se află la Terapie Intensivă (ATI).

În ultimele 24 de ore, numărul pacienţilor externaţi - 20, a fost mai mare decât al celor internaţi în spital - 16. De la declanşarea pandemiei, în această unitate sanitară de fază 1 au fost internate în total 2.486 de persoane, din Bucureşti şi din ţară, din care 1.906 confirmate cu boala COVID-19", se arată în comunicatul ASSMB.

Numărul pacienţilor care s-au vindecat la Spitalul „Dr. Victor Babeş ”este de 1.552,acesta fiind „cel mai mare număr de pacienţi vindecaţi dintre toate spitalele COVID din România".

„Luni (...) la Spitalul Clinic Colentina, spital suport COVID, există 112 pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, dintre care 14 se află la Terapie Intensivă (ATI).

În total, de la sfârşitul lunii martie şi până în prezent, la Spitalul Clinic Colentina au fost internaţi 642 pacienţi confirmaţi cu COVID-19, dintre care 324 din Bucureşti-Ilfov şi 318 din celelalte judeţe ale ţării. Menţionăm faptul că Spitalul Clinic Colentina, unitate sanitară desemnată suport COVID prin ordin al ministrului Sănătăţii, nu are în structura sa o secţie de boli infecţioase", mai informează ASSMB. Conform sursei citate, numărul total de pacienţi confirmaţi cu COVID-19 şi internaţi în cele două spitale de la începutul pandemiei este de de 2.548.

Mai multe