Stadiul lucrărilor la Catedrala Națională, cel mai mare șantier din România. Ce s-a făcut în această primăvară

15 iunie 2020 15:52   Național
Ultima actualizare:

Pe șantierul celei mai mari biserici din România, Catedrala Națională, lucrările încep să revină la ritmul de dinaintea pandemiei. În această perioadă se lucrează la subsolurile imensei construcții, la tencuiala decorativă, placările cu piatră şi pictura în mozaic.

Lucrările la Catedrala Națională au început în septembrie 2010 și au costat până acum aproape 150 de milioane de euro. Pe șantier au lucrat de luni până sâmbătă, în perioada de vârf 600 de oameni în trei schimburi, pentru ca numărul acestora să scadă în Starea de Urgență la doar 10 muncitori. Acum, încet-încet se reia lucrul în toate zonele șantierului, curte, acoperiș, interior. Deocamdată în total lucrează aproximativ 200 de oameni. Cele mai avansate sunt lucrările la subsolurile bisericii, unde vor fi amenajate muzeul Creștinismului, spații liturgice și magazine cu obiecte bisericești.”Lucrările la subsolurile adiacente din jurul catedralei, nord, sud şi est, sunt finalizate în proporţie de 99%. Mai sunt elemente decorative de turnat şi unele completări la scările de acces”, a declarat pentru basilica.ro, inginerul Vlad Florin Popescu șeful șantierului. Pe acoperiș se lucrează la toate cele opt turle ale bisericii.”Sus în catedrală lucrăm la placările cu piatră la turlele 3, 5 şi 6 şi la turla Pantocrator(nr.turla cea mare pe care se pune crucea bisericii). De asemenea, se efectuează lucrări de tencuială la turlele 1, 2 şi clopotniţă”, a spus inginerul Popescu. În ceea ce privește interiorul, după ce s-au montat ferestrele și ”La interior lucrăm la mozaic. S-a finalizat conca altarului şi acum se merge pe peretele altarului în jos cu celelalte icoane”, a spus Vlad Florin Popescu.

Ce lucrări urmează să se execute la catedrală

În această vară se vor efectua următoare lucrări pe șantierul Catedralei Mântuirii Neamului(numele complet al bisericii):

-demararea completării tencuielii şi vopsitoriei la grinzile de la partea superioară din interiorul turlei clopotniţă.

-lucrări de finisaje peste tencuială, respectiv, tinciul şi vopseaua decorativă şi peste elementele prefabricate.

-în curte se vor finaliza spațiile pentru pelerini și personal bisericesc situate de o parte și de alta a intrării principale

-va fi finalizată pictura altarului și se va începe montarea mozaicului în celalate zone ale bisericii

În următoarele trei luni se va lucra mai ales la tencuiala catedralei”pentru că intenţionăm să închidem catedrala pe partea exterioară, să o protejăm de sus în jos”, a specificat pentru basilica.ro, inginerul Vlad Florin Popescu.

Datele tehnice ale Catedralei Neamului

Catedrala Neamului este construită pe un teren 110.000 de mp, mărginit la nord de Palatul Parlamentului, la sud de Calea 13 Septembrie, la est de Palatul Parlamentului și la vest – Str. Izvor. Are o lungimea de 126,10 m, o lățime (la abside)de 67,70 m, o înălţime de 120,00 m(cu tot cu crucea de pe turla cea mai înaltă). În biserică pot amplasate 1000 de scaune pentru participanţii la slujbe.

Citiți și

Epidemia de coronavirus nu a oprit lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului

Catedrala Mântuirii Neamului, cel mai mare șantier din România, la 10 ani de la inaugurare

Mai multe