Starea de alertă, prelungită încă 30 de zile. Lista măsurilor care rămân în vigoare
Starea de alertă va fi prelungită cu încă 30 de zile, începând de duminică, 10 octombrie, potrivit unui anunț făcut miercuri seară de premierul Florin Cîțu și de șeful DSU, Raed Arafat.
Guvernul, reunit, miercuri seară, în şedinţă a adoptat Hotărârea pentru prelungirea stării de alertă. ”HG nu prevede nimic nou. Ea prelungeşte doar măsurile. La momentul în care încetează actuala HG intră automat noua HG. Vreau să subliniez că măsurile, de fapt, sunt prevăzute în Legea 55/ 2020 care stabileşte măsurile din starea de alertă ce presupun limitarea unor drepturi şi libertăţi. Noi nu facem decât să prelungim măsurile şi să adoptăm ce a fost prin lege. Noi nu legiferăm”, a declarat şeful DSU, Raed Arafat.
Potrivit acestuia, experţii juridici au considerat că HG de prelungirea stării de alertă poate fi adoptată de Guvern, chiar dacă a fost demis prin moţiune de cenzură. ”Mai multe hotărâri de Guvern au fost aprobate, printre care prelungirea stării de alertă”, a anunţat, miercuri seară, Florin Cîţu, la finalul şedinţei de Guvern.
”Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat, în şedinţa de astăzi, 6 octombrie 2021, Hotărârea numărul 80 prin care se propune prelungirea stării de alertă şi a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu menţinerea măsurilor adoptate în Hotărârea de Guvern nr. 932 din 9 septembrie 2021, cu modificările şi completările ulterioare”, au transmis, miercuri seară, autorităţile.
Lista principalelor restricții care rămân în vigoare
- Menținerea obligativității purtării măștii de protecție în toate spațiile publice închise, precum și în spațiile publice deschise precum piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă, sau în alte zone cu potențial de aglomerare stabilite prin hotărâre a comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani
- La o rată de infectare de peste 6 la mia de locuitori, restaurantele, cluburile și cinematografele rămân deschise până la ora 24.00, dar doar pentru persoanele vaccinate și cele trecute prin boală, cu un grad de ocupare de 50%.
- Aceleași reguli se aplică și în cazul evenimentelor private, precum nunți și botezuri (dar nu mai mult de 200 persoane). Accesul cu un test negativ COVID nu va mai fi permis. Carantina de noapte este introdusă în weekend, după ce rata de incidență trece de 6 la mie, dar și în restul săptămânii, după ce rata trece de 7,5. Celor vaccinați sau trecuți prin boală li se va permite să iasă însă din case și noaptea.
- Organizarea de competiţii sportive în spaţii deschise şi închise se vor organiza cu distanţă de un metru, mască de protecţie, la 50% din capacitate, la fel și pentru organizarea activităţii în cinematografe, săli spectacole.
- Restaurantele şi cafenele pot primi clienţi până la 50% din capacitate maximă, între 5 – 24. Magazinele, mall-urile, vor fi deschise până la ora 22.00.
- Persoanele vaccinate sau trecute prin boală pot ieşi în perioadele în care circulaţia persoanelor este restricţionată pe timpul nopţii. În același timp, școlile rămân deschise indiferent de incidență.
Citește și: