Stareţa cu gemeni a lăsat mănăstirea în paragină

16 martie 2012 17:57   Național
Ultima actualizare:

La sfârşitul anului trecut, Mănăstirea Tăriceni, din Călăraşi, a fost implicată într-un scandal care a zguduit din temelii Biserica Ortodoxă Română. Stareţa a născut două fetiţe. Acum, la aproape trei luni după ce i-a luat locul, măicuţa Marina Roşu face primele dezvăluiri.

Intrată în monahism la vârsta adolescenţei, Marina Roşu (48 de ani), din Iaşi, a fost trimisă în inima Bărăganului în luna ianuarie pentru a reconstrui imaginea credinţei.

A ştiut, din start, că are o misiune dificilă la Tăriceni, dar nu se aştepta la ce a găsit aici.

Când a venit la mănăstire spune că totul arăta ca după război. S-a furat aproape tot: de la gard şi până la porţi.

Fosta măicuţă  îşi creşte acum fetiţele, sprijinită de o fundaţie din Capitală

Nu a văzut nimic din proiectele fostei stareţe, Sebastiana Gâtlan: stabilirea situaţiei juridice a pământului pe care se află mănăstirea, construirea unei case-chilii pentru preot, dar şi ridicarea gardului.

Acum încearcă să pună în ordine totul şi să se autogospodărească pentru a scoate mănăstirea la lumină şi pentru a se întreţine.

Cu toate astea, nu doreşte să vorbească despre păcatele Sebastianei Gâtlan.

„Nu vreau să mă împovărez cu acest păcat şi nu sunt în măsură să judec pe nimeni.

Multă vreme am refuzat să cred că este real. Nu poţi să calci în picioare nişte jurăminte.

Tu, ca model, care formezi sulflete şi la care oamenii vin să se confeseze", spune măicuţa, a cărei responsabilitate este acum refacerea imaginii bisericii.

Părintele Rafael Mîţ:

"Până la Paşte, intenţionăm să refacem obştea şi să mai aducem câteva măicuţe. Vor fi 7-8 în total"

Click! spune:

NOIEMBRIE 2011. Lăcaşul de cult din inima Bărăganului a ţinut prima pagină a ziarelor, după ce s-a aflat că stereţa a păcătuit.

Sebastiana Gâtlan, pe numele său real Elena, a dat naştere la două fetiţe şi a fost exclusă din viaţa monahală.

Femeia s-a stabilit acum în Bucureşti, unde îşi creşte copilele.

Mai multe