Statuia lui Mihai Viteazul din orașul Sf. Gheorghe, profanată de necunoscuți. Au scris pe soclu ”TRIANON 1920” şi au desenat un steag roşu-alb-verde
Incident neobișnuit în orașul Sfântu Gheorghe din Covasna. Persoane necunoscute au scris pe statuia lui Mihai Viteazul, TRIANON 1920” şi au desenat un steag roşu-alb-verde. Evenimentul a fost anunțat chiar pe pagina de Facebook a Primăriei.
Autoritățile cer sprijinul cetățenilor pentru identificarea autorilor și definesc incidentul drept o "acţiune provocatoare”. Primarul Antal Arpad "condamnă aceste acţiuni" şi solicită Poliţiei locale şi celei naţionale să investigheze faptele şi să identifice autorii.
De asemenea, Primăria Sfântu Gheorghe face un apel la locuitori ca, "în cazul în care au fost martori la acest act provocator, să anunţe autorităţile".
"Este evident că vorbim despre o provocare şi este foarte important să aflăm cine este autorul. Condamnăm ferm astfel de gesturi", a transmis primarul Antal Arpad, într-un comunicat de presă.
Vineri, aproximativ 200 de persoane, majoritatea venite din alte judeţe ale ţării, au sărbătorit în Piaţa Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe împlinirea a 101 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, care a consfinţit destrămarea Imperiului austro-ungar şi unirea Transilvaniei cu România.
Poliția județului Covasna a anunţat că a demarat cercetările pentru identificarea persoanelor care au profanat statuia, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.
Citește și: