«Stau cu capul plecat în faţa judecăţii»

3 noiembrie 2015 21:37   Național
Ultima actualizare:

Reacţie întârziată a patronilor clubului “Colectiv”. Unul dintre cei trei acţionari ai localului în care au pierit 32 de oameni, Costin Mincu, şi-a pus avocatul să transmită un mesaj familiilor victimelor incendiului.

„Sunt împietrit de durerea din mine şi din jurul meu. Am pierdut colegi şi prieteni dragi în noaptea care ne-a îndoliat pe toţi. Alţii se zbat la margine de viaţă, pe paturi de spitale. Sunt cu ei, cu toţi, în gând, în fiecare clipă de acum şi până voi închide ochii. Am vrut să fac din «Colectiv» o poveste frumoasă, pentru că am crezut mereu în pasiunea mea cea mai mare: muzica. Povestea s-a sfârşit printr-un coşmar. O parte din mine a murit pe 30 octombrie la «Colectiv». Aş vrea să pot şterge lacrimile de pe obrajii celor care-i plâng pe cei care s-au dus. În schimb, nu pot decât să stau cu capul plecat în faţa judecăţii. Regret enorm ce s-a întâmplat”, ar fi fost cuvintele lui Costin Mincu, postate de avocatul său, Vlad Rusu, pe Facebook. Mesajul lui n-a avut efectul scontat, ba mai mult, a stârnit mânia internauţilor. Mesaj de îmbunare a lansat şi tatăl lui Alin Anastasescu, un alt acţionar al clubului, care le-a transmis condoleanţe celor greu încercaţi. „Îmi pare foarte rău din suflet pentru ei, dar şi pentru familia mea. Acum suntem terminaţi. Gândiţi-vă că aveţi şi voi copii, iar fiul meu nu a făcut nimic cu intenţie”, a spus acesta, conform b1.ro.Judecătoria sectorului 4 urma să decisă ieri arestarea celor trei acţionari pentru 30 de zile. Până la închiderea ediţiei, instanţa nu luase o decizie în acest sens. Patronii de la “Colectiv” sunt acuzaţi de ucidere din culpă, infracţiune pedepsită de Codul Penal cu închisoare de la 2 la 7 ani. În cazul lor, limitele pedepsei se majorează cu jumătate (de la 3 la 10,5 ani), deoarece e vorba de o faptă care a cauzat moartea „a două sau mai multe persoane” (art. 192, al. 3). Iniţial, Parchetul General a început urmărirea penală in rem pentru omor calificat, însă în cazul acestei infracţiuni trebuie dovedită intenţia de a ucide.

Miting pentru demisia lui Piedone

Românii îl consideră vinovat de tragedie şi pe primarul sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone. Bucureştenii s-au mobilizat pe Facebook şi au organizat aseară un miting în Piaţa Universităţii pentru a-l determina pe primar să-şi dea demisia. Edilul sectorului 4 nu mai răspunde la telefon, iar apropiaţii spun că e afectat de drama familiilor celor decedaţi. Primăria reiterează, printr-un comunicat, că nu avea atribuţii să verifice dacă localul respecta normele de securitate la incendiu.

Mai multe