Stau în palat, dar nu dau nici un leu la stat!

21 aprilie 2015 21:11   Național
Ultima actualizare:

Au case cu câte trei-patru etaje şi se bat în turnuleţe. În curte îşi parchează Merţanul negru sau Audiul argintiu şi stau cât e ziulica de mare de vorbă pe la porţi. Romii din municipiul Târgu Jiu fac ceea ce ştiu mai bine. Se fălesc cu averea lor, dar nu dau un ban impozit la stat!

Nimic nu stă în calea fericirii şi averii romilor din Târgu Jiu. Cu atât mai puţin statul român. Ei sunt principala categorie de contribuabili care înregistrează cele mai mari datorii la bugetul local, în sume ce reprezintă taxe şi impozite pe terenuri, spaţii de locuit ori autoturisme.

Chiar dacă locuiesc în case impunătoare, romii uită să-şi achite impozitele, iar cei de la Direcţia de Taxe şi Impozite Locale TârguJiu sunt cu mâinile legate, căci nu au pe ce să le pună sechestru. Au mai fost puse sechestre în trecut pe vreo maşină, dacă romii o aveau trecută pe numele lor, dar bolizii de lux - destul de vechi ca an de fabricaţie - s-au vândut foarte greu sau deloc. Statul nu are voie să pună sechestru pe casele în care locuiesc.Potrivit Marianei Budulan, directoarea Direcţiei de Taxe şi Impozite Locale Târgu Jiu, debitele nerecuperate de la romii din Meteor şi Obreja, dar şi din alte zone ale oraşului, sunt de cinci milioane de lei.

„În continuare rămân cu debite nerecuperate cetăţenii de etnie romă, unde înregistrăm restanţe mai mari de la an la an şi cu greu putem încasa. În 2014, faţă de alţi ani, activitatea de încasare a scăzut. O mare parte dintre cetăţenii noştri nu se mai află la domiciliu, ori sunt într-o situaţie financiară mai grea. Am văzut în teren că mulţi sunt debranşaţi de la reţelele de energie, apă, canalizare, am pus sechestru pe câteva dintre bunurile lor, adică pe mijloace de transport, dar n-am putut valorifica toate aceste bunuri mobile având în vedere faptul că la o parte dintre ei erau instituite sechestre de către organele de poliţie”, a declarat directoarea Direcţiei Publice de Venituri (DPV) Târgu Jiu, Mariana Budulan.

Mai multe