Stau pe o rezervă uriaşă de gaze, dar se încălzesc iarna cu coceni
Sătenii din Padina, judeţul Buzău, au crezut că problemele lor legate de încălzirea caselor pe timul iernii au luat sfârşit odată cu descoperirea unui mare zăcământ de gaze chiar sub comuna lor. Da’ de unde! Au fost tare dezamăgiţi când au constatat că existenţa rezervei de zăcământ nu-i ajută cu nimic, deoarece gazele extrase ajung direct în reţeaua naţională.
În decembrie 2014, printr-un comunicat de presă de la acea vreme, se anunţa că OMV Petrom şi Hunt Oil Company of Romania au descoperit un uriaş zăcământ de ţiţei şi gaze în sudul judeţului Buzău.
Aceasta are potenţialul să fie cea mai mare descoperire din ultimii 30 de ani, din zona Munteniei. Zăcământul a fost descoperit în perimetrul VIII Urziceni Est, prin săparea sondei de explorare Padina Nord 1, la o adâncime de peste 2.500 de metri.
Cei mai mulţi localnici au venituri modeste
Vestea că stau pe o adevărată comoară le-a dat aripi autorităţilor din Padina să intensifice demersurile pentru branşarea comunei la reţeaua de gaze. Actualul primar, Ionel Chiriţă, spune că aducerea gazelor în sat este o prioritate de când a ajuns primul gospodar al localităţii. Pe parcurs, a acumulat însă numai motive de dezamăgire.
”Am zis că dacă Dumnezeu a făcut aşa ceva, ar fi normal să beneficiem şi noi de un avantaj. Prima dată la asta ne-am gândit cu toţii, că operatorul de gaze din zonă va fi disponibil de a investi aici, în reţeaua locală. Contractul cu statul român e făcut de aşa fel încât să livreze în reţeaua naţională”, spune primarul din Padina, pentru adevarul.ro.
Cei mai mulţi dintre localnicii din comuna Padina sunt bătrâni şi oameni cu venituri modeste. Aceştia investesc cel puţin 1.500 de lei în fiecare iarnă pentru încălzirea cu lemne. Cei mai săraci adună coceni de pe câmp, pentru a-i băga în sobă, astfel încât să facă economie de lemne. Este un obicei pe care îl găsim în toată câmpia Bărăganului, unde familiile sărace caută alternative ieftine pentru a face faţă iernilor lungi şi aprige.