STB anunță gratuități și curse noi pentru Campionatul European de Fotbal
Societatea de Transport București a anunțat luni mai multe decizii importante pentru participanții la Campionatul European de Fotbal 2020. Societatea asigură gratuitate pe mijloacele de transport în comun pentru suporteri și voluntari la Campionatul European de Fotbal - UEFA 2020. Pentru deplasarea suporterilor, se înfiinţează linia expres 700 şi se suplimentează alte șase linii ale STB.
O măsură importantă este asigurarea gratuităţii pe mijloacele de transport în comun ale STB, pentru toţi participanţii la cele 4 meciuri, după cum urmează:
- toti deţinătorii de bilete la meciurile campionatului UEFA EURO 2020 vor folosi transportul public local de călători în baza unui card de transport digital, disponibil în aplicaţia UEFA EURO 2020, conectat la datele privind biletele de meci sau în baza biletului de meci, în ziua meciului, până la ora 23:59 şi ziua următoare până la aceeaşi oră.
-personalul acreditat UEFA (voluntari şi reprezentanţi mass-media) va beneficia de această facilitate pe toată perioada organizării campionatului UEFA EURO 2020, în funcţie de programul de lucru, în baza legitimaţiei oficiale pentru personalul acreditat UEFA.
Transport cu linii speciale pentru suporteri
Pentru suporteri, în zilele meciurilor, 13, 17, 21 și 28 iunie, STB asigură transport de la Aeroport şi Gara de Nord către Centrul Istoric şi Arena Naţională . Astfel, suporterii care vor să meargă direct de la aeroport către „Arena Națională” la meciurile din cadrul Campionatului o pot face cu noua linie expres 700. Aceasta va funcționa între Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” și Piața Hurmuzachi (Piața Muncii), pe traseul: Aeroportul Henri Coandă, DN 1, Șos. București-Ploiești, Șos. Kiseleff, B-dul Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piața Victoriei, B-dul Iancu de Hunedoara, Şos. Ştefan cel Mare, Şos. Mihai Bravu.
În cazul suporterilor care doresc să viziteze centrul Capitalei, au fost suplimentate șase linii de transport: linia expres 783, liniile de autobuz 104 și 123, liniile de troleibuz 86 și 90 și linia de tramvai 40. Aceste linii vor asigura și preluarea suporterilor după meciuri, având un program prelungit în ziua de 28.06.2021, când meciul programat pe „Arena Națională” va începe de la ora 22.00.
Din rațiuni de siguranță şi pentru ca spațiile de acces în stadion și arterele adiacente să nu se aglomereze (atât la intrare, cât și la ieșire), liniile de transport vor fi deviate din apropierea „Arenei Naționale”
Transport public deviat în zilele meciurilor
Întrucât în zilele meciurilor va fi restricționat total traficul rutier pe b-dul Pierre de Coubertin, Str. Vatra Luminoasă, Str. Tony Bulandra şi Bd. Basarabia pe tronsonul cuprins între Şos. Mihai Bravu şi Bd. Chişinău, gradual, începând cu ora 7.00, mai multe linii care tranzitează aceste zone vor fi deviate, la dispoziția Brigăzii de Poliție Rutieră, astfel:
- Linia 40 va funcţiona pe traseul de bază între „Complex Comercial Titan” şi intersecţia Bd. Basarabia/Bd. Chişinău, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Chişinău, Şos. Pantelimon, Bd. Ferdinand, Str. Traian, Cal. Călăraşi, Bd. Corneliu Coposu, terminal „Piaţa Sf. Vineri”.
- Linia 86 va funcţiona pe traseul de bază între „Dridu” şi intersecţia Str. Matei Voievod/Str. Popa Nan, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Str. Popa Nan, Str. Delea Veche (Str. Budilă, Str. Ţepeş Vodă), Str. Delea Nouǎ, Str. Dristorului, Str. Baba Novac, Str. Constantin Brâncuşi, Str. Lucreţiu Pǎtrǎşcanu, până la terminalul „Bd. Basarabia”.
- Linia 90 va funcţiona pe traseul de bază între ,,Valea Argeşului” şi intersecţia Str. Matei Voievod/Str. Popa Nan, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Str. Popa Nan, Str. Delea Veche (Str. Budilă, Str. Ţepeş Vodă), Str. Delea Nouǎ, Str. Dristorului, Str. Baba Novac, Str. Constantin Brâncuşi, Str. Lucreţiu Pǎtrǎşcanu, până la terminalul „Bd. Basarabia”.
- Linia 104 va funcţiona pe traseul de bază între „Cora Pantelimon” şi intersecţia Şos. Pantelimon/Bd. Pierre de Coubertin/Şos. Iancului, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Şos. Iancului, Şos. Mihai Bravu, Bd. Decebal, apoi traseul actual.
- Linia 143 va funcţiona pe traseul de bază între Bucur Obor şi intersecţia Str. Baicului/Şos. Pantelimon, apoi pe un traseu modificat pe Şos. Pantelimon, Bd. Ferdinand I, Bd. Gării Obor până la terminalul „Baicului”. Pe sensul spre Bucur Obor, autobuzele vor circula pe Bd. Gării Obor, Str. Baicului, Str. Paharnicul Turturea, Str. Dumitru Slugeru, Str. Heliade între Vii, Şos. Electronicii, Str. Baicului, Bd. Gării Obor, Bd. Ferdinand I, Şos. Pantelimon, Str. Ziduri Moşi, Şos. Colentina.
În perioada acestor restricţii de circulaţie, STB anunță că staţia de autobuz „Maior Coravu”, situată pe Şos. Mihai Bravu, pe sensul spre Piaţa Iancului, se suspendă
Citiți și
EURO 2020. Calendarul meciurilor. Ce partide se vor juca pe Arena Națională
Lovitură pe piaţa TV: cine va transmite EURO 2020 şi meciurile României din calificări