Ștefan Lungu: «Am slăbit 24 de kg și am plantat fasole»

17 septembrie 2015 19:18   Național
Ultima actualizare:

Click! a obținut primul interviu cu fostul consilier al Elenei Udrea după ce a acesta a fost arestat. Niciodată nu va uita ziua de 3 februarie 2015. Atunci, Ștefan Lungu (39 de ani), fost consilier al Elenei Udrea, a fost săltat de polițiști și dus la DNA, fiind acuzat de trafic de influență în dosarul „Gala Bute”. La șapte luni de la acest incident, a găsit puterea să zâmbească din nou și a acordat un interviu, în exclusivitate, pentru Click!

  • Click!: Suntem într-un restaurant, iar soția ta, Anca, gătește. Știu că sunteți pasionați de domeniul culinar. Cum vă impresionați unul pe celălalt?

Ștefan Lungu: Anca îmi gătește de toate, nu am preferințe. Mie imi plac mâncărurile tradiționale, fasolea, varza, nu sunt pretențios. Fac lucruri destul de simple, cum ar fi salatele în combinații diferite. De 1 Decembrie, le gătesc proietenilor ciolan cu fasole, dar este un ciolan pe care-l țin 24 de ore în miere cu bere. De Crăciun, gătim curcan, nu porc, pentru că nu e prea sănătos.

  • Să înțeleg că de partea dulce e responsabilă Anca?

Dulciuri nu am mai gătit de foarte mult timp. În copilăria mea, până să ajung în București, am lucrat într-o cofetărie din Câmpina. Visul meu era să ajung cofetar, dar nu am nimerit. După ce am cunoscut-o pe soția mea, într-una dintre serile în care am fost la ea, a vrut să mă impresioneze și a făcut un tort. A fost senzațional, pentru că eu la cofetărie lucram chestii clasice, amandine și alte prăjituri simple. De-atunci, ea se ocupă de desert.

  • Până acum am vorbit de mâncare, dar tu nu pari a fi un grumand. Ai slăbit foarte mult.

Aș fi preferat să nu slăbesc. Am dat jos 24 de kilograme. Nu am ținut dietă, nu am făcut sport, a fost doar stres.

  • Ai stat foarte mult acasă, în casă. Ce s-a întâmplat în cele opt luni de la acel incident?

Anul acesta am stat acasă, nu am fost nicăieri. Doar Anca a fost plecată în vacanță, în Turcia. M-am ocupat de proiectele pe publicitate, lucrez la cartea ei, „Rețete alese pentru prinți și prințese”, pe care o vom lansa în decembrie. Și m-am ocupat de grădina lui Ștef, adică grădina mea. Dacă tot am avut timp, am plantat vinete, ardei, toate rădăcinoasele, fasole, chiar și pepeni. Nu mi-a fost dificil... și cred că este cel mai frumos an petrecut vreodată, chiar dacă am avut multe probleme. Pe de-o parte, dacă nu ar fi fost situația aceasta, nu aș fi avut timp să stau cu Natalia. Și nu cred că sunt foarte mulți părinți care au putut să vadă fiecare secundă din evoluția copilului. Simplu fapt că mă trezesc cu ea, că îmi zâmbește, că a spus prima oară tată, mă simt binecuvântat!

  • Când îi veți face un frățior sau o surioară Nataliei?

Perioada este mult prea urâtă ca să pot face un lucru atât de frumos. Aștept să mi se termine problemele și apoi vorbim despre acest plan.

  • O situație ca asta îți cerne prietenii. Câți au rămas lângă tine?

Mi-au fost aproape toți prietenii, inclusiv cei din copilarie. În plus, am cel mai puternic om de lângă mine: soția mea! O femeie este puternică atunci când este lângă tine în astfel de momente. Ancuța este o femeie incredibil de puternică, iar faptul că am transformat perioada asta în zâmbet, spune multe.

A fost arestat în februarie

În februarie 2015, Ştefan Lungu a fost arestat la domiciliu după ce a fost acuzat că ar fi luat parte în dosarul „Gala Bute”. Fostul consilier al Elenei Udrea a intrat în vizorul DNA alături de fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja şi primarul oraşului hunedorean Lupeni, Cornel Resmeriţă (PSD).

Potrivit procurorilor, Elena Udrea a luat decizia organizării evenimentului intitulat „Gala Bute”, în urma unor discuţii cu Rudel Obreja şi le-a cerut subordonaţilor săi de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului să găsească soluţii de încheiere a contractului privind finanţarea evenimentului, urmărind obţinerea unor beneficii electorale, prin asocierea imaginii sale cu cea a lui Lucian Bute.

Fostul ministru al Economiei Ion Ariton este suspectat că a determinat reprezentanţii a zece companii de stat, printre care Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz, să sponsorizeze ilegal, cu suma totală de peste 1,7 milioane de lei, organizarea „Galei Bute” de către firma lui Rudel Oreja. Ştefan Lungu se află în prezent sub control judiciar.

Mai multe