Stenograme. Cherecheș spunea că el e diavolul

27 mai 2016 10:59   Național
Ultima actualizare:

Băimărenii au cea mai inedită campanie electorală, ținând cont că unul dintre candidați îi îndeamnă să-l voteze chiar din spatele gratiilor. Este vorba de primarul suspendat al orașului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, care se află în arest preventiv, fiind acuzat de luare de mită. Acesta le spune oamenilor că are încredere în Dumnezeu, deşi denunţătorului care la băgat după gratii îi explica faptul că el este diavolul.

Marți seară, magistrații Tribunalului Maramureșau decis că nu sunt motive pentru ca edilul să fie cercetat în libertate, decizia putând fi contestată.

Cherecheş se află în arest preventiv din 27 aprilie, iar pe 20 mai a fost trimis în judecată în stare de arest. Cu toate acestea, el este susţinut pentru un nou mandat de UNPR şi UDMR. Campania electorală a acestuia se bazează pe scrisori trimise din arest, însoţite de fotografii de la diverse evenimente din trecut. Practic, stafful său i-a respectat sms-urile pe care le-a trimis în 26 aprilie, ziua în care procurorii DNA i-au organizat flagrantul. „Avem o problemă cu DNA. Vezi cum comunici în presă, dacă sunt probleme. Trimite la ziare cum crezi tu” sau „Orice se întâmplă, bagi campanie în fiecare zi până la capăt. Mă bazez doar pe tine”, le spunea Cherecheş celor din staff.

Între timp, detalii interesante ies la iveală din ancheta procurorilor.

Mai multe