Stenogramele care arată cum îi păcălea Nicușor Constantinescu pe magistrați
Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, se interna în spital de fiecare dată înainte de un termen de judecată, pentru a tergiversa procesul în care contesta o condamnare de trei ani şi jumătate pentru abuz în serviciu. Tocmai de aceea a fost arestat, el aflându-se la Spitalul Penitenciarului Poartă Albă.
Judecătorii s-au convins că Nicuşor Constantinescu susţinea că este internat la Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol, pentru a nu se prezenta la instanţă, dar părăsea frecvent unitatea medicală. Astfel că deşi în acte apărea internat, el era în alte locaţii de pe raza oraşului Constanţa.
Magistraţii au observat că Nicuşor Constantinescu rămânea în sanatoriu doar pe perioade scurte de timp, atât cât să treacă termenul de judecată, scrie „Adevărul”.
În plus, cu toate că Nicuşor Constantinescu figura ca internat în Sanatoriul Techirghiol, pentru perioada 4 mai - 14 mai 2016, în vederea efectuării unor tratamente de recuperare, el s-a implicat activ în organizarea petrecerii ocazionate de împlinirea a 25 de ani de la absolvirea Institutului de Marină Constanţa. Baronul a fost filmat de o televiziune locală la acest eveniment, şi la petrecerea de după acesta.
Discuţiile telefonice cu colegii săi relevă implicarea lui Nicuşor Constantinescu.