Știați? Regina Maria a României a făcut reclamă unei creme de față

9 ianuarie 2018 13:01   Național
Ultima actualizare:

Regina Maria a României a fost considerată “cea mai frumoasă” femeie din regatele Europei. Puțini știu însă că Regina Maria a fost plătită ca să facă reclamă unei creme de față.

O regină cochetă, grațioasă și foarte frumoasă. Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg şi Gotha a fost mare prinţesă a Marii Britanii şi Irlandei, nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii și Regină a României, între octombrie 1914 și iulie 1927.

Legendară a rămas frumusețea fără de cusur a Reginei Maria a României, cea care a rămas în istorie ca „Mamă a răniţilor” sau „Regina soldat”, datorită implicării sale active în ajutorarea răniţilor în Primul Război Mondial. Totodată, a fost considerat cel mai frumos cap încoronat al Europei la acea vreme.

Povestea apariției ei într-o reclamă la o cremă de față a devenit o adevărată picanterie în rândul seratelor regale, în care regine, prințese pe de o parte o admirau, iar pe de alta îi inviduau trăsăturile de păpușă de porțelan, cu ochii azurii ca un cer și cosițe blonde.

La invitația agenției americane J. W. Thompson, Regina Maria a României a acceptat să apară într-o reclamă, în care să laude calitățile cremei Pond’s Cold, după ce vânzările firmei scăzuseră foarte mult. Reclama o înfăţişa pe Regina Maria îmbrăcată elegant, într-o atmosferă intimă.

„Nici o femeie nu e atât de sus plasată, încât să-şi permită să-şi neglijeze aspectul. Imaginea personală este vitală pentru succesul ei şi nu poate îngădui ca semnele obişnuite de oboseală să se vadă pe chipul ei. Sunt încredinţată că frumuseţea poate fi menţinută prin folosirea zilnică a cremelor Pond’s”, era îndemnul reginei către femei atunci când promova virtuţile celebrei creme de îngrijire. Articolul publicitar, distribuit în mai multe gazete englezești, avea un titlu pe măsură: „Ce spune cea mai frumoasă regină din Europa despre îngrijirea tenului“.

Aflată pe marginea falimentului, producătorii au plătit-o pe Regina Maria în  creme de față.

Sursa: a1.ro

Mai multe