Sting, concert în martie la Cluj-Napoca alături de fiul său, Joe Sumner
Muzicianul englez Sting va concerta în martie 2022 la Cluj-Napoca alături de basistul Joe Sumner, fiul său. Biletele vor fi puse în vânzare pe 12 noiembrie, ora 11:00, pe sting.iabilet.ro.
Sting va susţine un concert special „My Songs” în Cluj-Napoca, la sala polivalentă BT Arena, pe 15 martie 2022, începând cu ora 19.00. Concertul „My Songs” al lui Sting este un spectacol exuberant şi dinamic, în care sunt interpretate cele mai cunoscute cântece ale sale, scrise de-a lungul carierei în care a câştigat 17 premii Grammy, atât cu The Police, cât şi ca artist solo.
Sting va concerta în Cluj-Napoca
Apreciat ca fiind un „spectacol magistral de la început până la sfârşit", concertul „îi poartă pe fani într-o călătorie muzicală în timp", cu „hit-uri precum «Fields of Gold», «Shape of my Heart», «Roxanne» şi «Demolition Man», care punctează un show de neuitat".
Sting va lansa albumul „The Bridge” pe 19 noiembrie. Scrisă şi înregistrată într-un an, această nouă colecţie îl găseşte pe Sting meditând asupra pierderilor personale, separării, perturbării, carantinei şi tulburărilor sociale şi politice extraordinare. Reprezentând diferite etape şi stiluri din întreaga sa carieră şi inspirându-se din genuri precum rock n' roll, jazz, muzică clasică şi folk, albumul prezintă sunetul chintesenţial al lui Sting cu piese pop-rock, precum „Rushing Water" şi „If It's Love".
În turneu, Sting va fi acompaniat de un ansamblu electric, rock, format din Dominic Miller (chitară), Josh Freese (tobe), Rufus Miller (chitară), Kevon Webster (clape), Shane Sager (muzicuţă) cu Melissa Musique şi Gene Noble (backing vocals). Invitatul special Joe Sumner va fi prezent la toate datele nou anunţate, inclusiv în Germania, Croaţia şi Ungaria.
Biletele pentru concertul de la Cluj-Napoca, ce pot fi cumpărate de pe sting.iabilet.ro, au preţuri cuprinse între 171 şi 441 de lei, la care se adaugă comisionul de emitere, potrivit news.ro.