Studenta criminală de la Medicină vrea cu orice preţ să nască în libertate

7 februarie 2012 15:32   Național
Ultima actualizare:

Potrivit purtătorul de cuvânt al Tribunalului Arad, Diana Dărăban, Carmen Bejan a declarat recurs la decizia instanţei arădene. Tribunalul Arad a decis în 30 ianuarie ca să respingă cererea formulată de Carmen Bejan de a întrerupe executarea pedepsei în timpul sarcinii precum şi un an după naştere.

În Penitenciarul Arad, Carmen Bejan a rămas însărcinată cu Claudiu Şatran, condamnat la rândul său la 15 ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. La scurt timp de la prima vizită intimă dintre cei doi deţinuţi, tinerei i s-a confirmat sarcina iar aceasta a formulat cererea prin care solicita să fie liberă pe perioada sarcinii şi un an după naştere.

În faţa instanţei, Carmen a susţinut că îşi doreşte o familie.“Copilul nu a fost vreun plan diabolic şi nici biletul meu de ieşire din penitenciar. Eu oricum o să execut pedeapsa, dar copilul nu are nici o vină”, a precizat studenta criminală în faţa judecătorilor Tribunalului Arad.

Magistraţii au respins însă cererea deţinutei iar acum urmează ca dosarul să ajungă la Curtea de Apel Timişoara.

CIteşte şi:

Studenţii măcelari, 20 de ani de puşcărie

Părinţii studentei criminale de la Medicină: «Vrem să creştem noi copilul lui Carmen»

Studenta criminală şi traficantul de droguri vor avea o fetiţă

Mai multe