Studenții ies în stradă. Cer demisia ministrului educației

16 aprilie 2018 12:38   Național
Ultima actualizare:

Sute de studenţi şi profesori universitari spun că vor protesta, marţi (17 aprilie), în faţa Ministerului Educaţiei. Aceștia vor demisia ministrului Valentin Popa care a alocat mai multe locuri unor universități din provincie, în defavoarea celor de renume.

Ministrul educației, Valentin Popa, a supărat o parte dintre studenți și profesori, după ce a decis să distribuie locurile la studiile de licență, masterat și doctorat în funcție de domeniile prioritare ale României.

Concret, ministrul Popa a alocat mai multe locuri la studii în domenii de dezvoltare a României, adică Bioeconomie, Tehnologia informațiilor și a comunicațiilor, Energie, mediu, schimbări climatice, Eco-nanotehnologii și materiale avansate, Sănătate.

Valentin Popa spune că s-a bazat pe studii serioase și a dat un exemplu, Universitatea din București (UB) care acum are mai puțin de 40 de studenți la multe dintre programele de studii, în condițiile în care pentru a fi susținute financiar trebuie cel puțin 40 de studenți/an de studiu. Cu alte cuvinte, se consumă foarte mulți bani, dar rezultatele nu sunt satisfăcătoare.

Reprezentanți ai studenților cred cu totul altceva. ”Aproximativ 1.000 de studenţi vor fi nevoiţi să îşi plătească studiile cu costuri prohibitive, dacă aleg să urmeze programele unor universităţi cu programe foarte atractive şi solide“, explică cei care şi-au anunţat prezenţa la manifestaţie, potrivit adevarul.ro.

”Studenţi, absolvenţi şi profesori deopotrivă, protestăm împotriva deciziilor abuzive luate de conducerea actuală a Ministerului Educaţiei! Conform deciziei acestuia, vor fi retrase un număr semnificativ de burse de nivel universitar, masteral şi doctoral, unor universităţi care au performanţe recunoscute în predare şi cercetare. În schimb, câştigă burse în plus universităţi precum cea din Suceava, care oferă programe de studiu în aceleaşi domenii ca universităţile care au pierdut locuri. Aproximativ 1000 de studenţi (n.r. 1.200 dacă numărăm şi locurile de la licenţă) vor fi nevoiţi să îşi plătească studiile masterale şi doctorale, cu costuri prohibitive, dacă aleg să urmeze programele unor universităţi cu programe foarte atractive şi solide. În lipsa acestor resurse financiare, universităţile respective riscă să închidă programe, să elimine cursuri şi chiar să renunţe la cadre didactice“, afirmă organizatorii protestului, citați de adevarul.ro.

Mai multe