Studenții Universității din Bucureşti se întorc la cursurile în format fizic, de la 1 octombrie

8 iulie 2021 18:43   Național
Ultima actualizare:

Universitatea din Bucureşti anunță că, începând cu 1 octombrie, va relua toate activităţile didactice în format fizic, faţă în faţă, renunțând, astfel, la cursurile din online.

„Astfel, odată cu începerea anului universitar 2021 - 2022, studenţii Universităţii din Bucureşti, indiferent de nivelul de studii, sunt aşteptaţi să îşi reia locurile rămase libere în sălile de curs, atât pentru ceremoniile de deschidere şi pentru activităţile didactice teoretice şi practice, cât şi pentru evenimente conexe şi interacţiunea firească cu colegii şi cu profesorii lor.

Cu excepţia cazurilor de forţă majoră care pot fi generate de evoluţia situaţiei pandemice, începând din toamnă, cursurile, laboratoarele, seminarele, stagiile de practică şi celelalte tipuri de activităţi didactice, precum şi evaluările şi examinările periodice, semestriale şi anuale se vor desfăşura faţă în faţă”, se arată într-un comunicat al Universității București, publicat pe site-ul instituţiei.

Sursa citată precizează că o parte dintre căminele Universităţii din Bucureşti vor rămâne deschise pe toată perioada verii pentru studenţii care îşi doresc să rămână în Bucureşti în timpul vacanţei, iar de la 1 octombrie UB va deschide toate căminele disponibile, cu excepţia situaţiei în care autorităţile competente nu impun alte măsuri de restricţii.

„Pentru a creşte şansele reluării activităţilor didactice în format fizic, dar şi pentru a contribui la revenirea la o situaţie normală în toate sferele vieţii personale şi profesionale, Universitatea din Bucureşti recomandă întregii sale comunităţi academice - studenţi, cadre didactice, cercetători şi personal administrativ - să se vaccineze, minimizând astfel riscurile îmbolnăvirii şi ale transmiterii virusului", se mai arată în comunicat.

Mai multe