Sunt gemeni, dar s-au născut în oraşe diferite
Caz incredibil în judeţul Sibiu, unde o femeie în vârstă de 36 de ani a adus pe lume doi gemeni în două spitale diferite, aflate la nu mai puţin de 60 km distanţă.
Femeia, de 36 de ani, e din satul Brădeni şi nu s-a dus la medic în perioada sarcinii.
Fără să ştie nici o clipă că va aduce pe lume doi copii, când i-a venit sorocul s-a dus la camera de gardă a spitalului din Agnita, oraş aflat la circa 20 km de Brădeni.
Aici, medicii de gardă au constate că femeia este însărcinată cu doi copii şi sub supravegherea lor a venit pe lume fetiţa, de doar un kilogram şi jumătate.
Maternitatea din Sibiu, unde s-a născut David
Apoi au apărut problemele: mama nu a mai putut naşte pe cale naturală. Singura soluţie a fost transportarea acesteia, de urgenţă, la Spitalul Clinic Judeţean din Sibiu.
Femeia a fost însoţită de un medic până la Sibiu, unde s-a intrat imediat cu ea în sala de operaţie.
După circa 30 de minute a venit pe lume, prin cezariană, un băieţel de 2 kilograme şi jumătate.
Maria, surioara lui, a venit pe lume la spitalul din Agnita
"A fost un caz dificil prin urgenţa pe care a prezentat-o, prin poziţie, cu riscuri mari atât pentru mamă cât şi pentru făt", spune medicul ginecolog Dragoş Popescu, cel care s-a ocupat de caz.
Fetiţa a fost adusă şi ea la Sibiu, iar copiii sunt în prezent internaţi la Reanimare, iar mama lor aşteaptă ca aceştia să câştige în greutate pentru a-i putea lua acasă.
"Copiii sunt în stare stabilă şi rămân sub supraveghere la Terapie Intensivă-Neonatologie", spune Decebal Todăriţă, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.