"Suntem prea săraci ca să purtăm haine ieftine"

22 septembrie 2014 21:20   Național
Ultima actualizare:

Pe o stradă înţesată de cârciumi, unde se consumă bani cu nemiluita vara, un om produce haine pentru zile friguroase. Gabriel Şuşală (65 de ani), blănar cu ştate vechi, îi îmbracă pe bucureşteni în blănuri de vulpe ori de nurcă, încă din 1979.

Strada Franceză din Centrul Vechi al Bucureştiului n-are nici un aer franţuzesc. E, mai degrabă, un amestec necizelat de Amsterdam, Istanbul şi o Pragă prăfuită, dominată de comercianţi de timp liber, petreceri şi iluzii. Aici, la numărul 32, îşi are atelierul Gabriel Şuşală (65 de ani), blănar vechi din Bucureşti, cu care timpul n-a avut răbdare.

„Pentru noi zilele sunt numărate. Clienţii de altădată dau pe la noi doar ca să-şi repare vechile haine, făcute tot de noi. Acum, lumea cumpără totul de la mall, haine de unică folosinţă. Un palton croit manual te ţine o viaţă întreagă, dar cine credeţi că mai are urechi să audă? Toţi caută haine ieftine, dar uită vechea vorbă care zice că sunt prea sărac să-mi permit lucruri ieftine”, ne spune, cu amar în glas, bărbatul. Aflat la vârsta senectuţii, blănarul ştie precis că va fi martor la apusul meseriei sale, cândva extrem de căutată şi apreciată. Dar mai are un năduf: cei care vor pune cruce acestei meserii sunt organizaţiile ecologiste, care fac un puternic lobby la nivel mondial pentru interzicerea vânătorii de animale sălbatice pentru blană. Peste 20 de firme prezente pe piaţa din România au renunţat deja la confecţionarea hainelor din blană naturală.

Însă, industria e încă pe cai mari, datorită fermelor de animale crescute în acest scop.  Organizaţiile neguvernamentale vor să-i pună cu boltul pe labe pe producători şi să le ofere consumatorilor soluţii alternative. „Mă întreb, oare ecologiştii ăştia cu ce se îmbracă? Au mâncat la viaţa lor măcar un pui, sau din milă pentru păsări s-au făcut vegetarieni?”, se miră blănarul. Pe Gabriel Şuşală, unul dintre ultimii „mohicani” ai breslei, l-a învins deja „moda” ţoalelor de duzină.

Click! Spune

Confecţionat gulere şi căciuli: 100-150 de lei;

Confecţionat jachete: 250 de lei;

Confecţionat paltoane: preţ negociabil;

Reparaţii: câteva zeci de lei, după posibilităţile clientului.

Mai multe