Surpriza de „AUR” a alegerilor parlamentare 2020. Cine este Alianța pentru Unirea Românilor
Surpriza de „AUR” a alegerilor parlamentare 2020 o reprezintă Alianța pentru Unirea Românilor care și-a asigurat intrarea în noul Parlament, prin depășirea pragului electoral de 5%. Partidul este unul nou, înființat în toamna anului trecut, și transmite puternic mesaj anti occidental.
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), care potrivit rezultatelor exit-poll a intrat în Parlament, trecând pragul electoral de 5%, este un partid înființat în toamna anului trecut de George Simion, fondator al Platformei Unioniste Acțiunea 2012. Această formațiune milita, printre altele, pentru unirea României cu Republica Moldova. Paradoxal, în 2015 Simion este reținut și expulzat din Republica Moldova, având o interdicție de 5 ani de a intra în această țară.
Partidul Alianța pentru UNirea Românilor se definește ca fiind "de dreapta, conservator, patriot şi unionist", potrivit HotNews.
Cristian Pârvulescu: „Ce propune AUR este neofascism și neo legionarism”
În realitate, el are un mesaj anti occidental, extremist, naționalist și se declară împotriva măsurilor anti Covid-19, mai exact împotriva distanțării sociale și a purtării măștii de protecție. Cristian Pârvulescu spunea într-o intervenție televizată la Digi24 că „ce propune AUR este neofascism și neo legionarism deschis. AUR are poziții antieuropene clare, s-a mizat pe teoriile conspirației, pe coronascepticism. Cum ar putea Alexandru Rafila să fie premier într-un guvern cu oameni împotriva politicilor legate de combaterea coronavirusului?”
Mircea Diaconu este membru AUR
Din conducerea AUR face parte, ca președinte al Senatului, filosoful și scriitorul Sorin Lavric. Unul dintre membrii AUR este actorul Mircea Diaconu, fost europarlamentar. Partidul își asumă valori precum familia, patria, credința, libertatea și are printre susținătorii activi organizații neo-legionare cum ar fi Frăția Ortodoxă Sf. Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de Biruință, condusă de Dan Ciprian Grăjdeanu.
AUR a organizat în toamnă manifestații împotriva măștii de protecție
AUR a organizat în toamnă proteste anti-mască, în București, contestând, totodată, și celelalte măsuri luate de Guvern în perioada crizei COVID-19. Susținătorii AUR au protestat față de intezicerea pelerinajelor de Sf. Parascheva și Sf. Andrei. Cu această ocazie, avocata Diana Șoșoacă Ivanovici, aflată pe primul loc la Senat pe listele AUR de la Iași, a declarat că „și dacă ne-ar fi oprit, o luam pe câmp şi ajungeam la Sfântul Andrei. Doamne ajută!”
De asemenea, AUR a organizat un marș electoral de 1 Decembrie, la Alba Iulia, unde mai multe persoane au fost amendate pentru nerespectarea regulilor stabilite de guvern în contextul crizei COVID-19. Anul trecut, George Simion alături de reprezentanți ai mai multor organizații neo-legionare a fost în centrul scandalului de la Valea Uzului, unde aceștia au rupt poarta cimitirului închis de autoritățile UDMR.
Candidaţii AUR din Bucureşti, la alegerile parlamentare din 6 decembrie, sunt copreşedintele Claudiu Târziu care deschide lista pentru Senat, şi George Simion care deschide lista pentru Camera Deputaţilor.