Sute de pelerini au sosit deja la moaştele Sf. Parascheva

4 octombrie 2021 18:37   Național
Ultima actualizare:

Sute de oameni s-au strâns deja să se închine la moaştele Sfintei Parascheva, deşi pelerinajul, cel mai mare din România, va avea loc la Iaşi în perioada 13 - 15 octombrie.

De ce au început să se adune deja credincioşii, deşi pelerinajul mai are mult până începe? Motivul este că reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au cerut să organizeze pelerinajul fără nici un fel de restricţii, iar primarul Iaşiului, Mihai Chirica, le-a dat dreptate

.”Nu dorim nici un fel de restricţionare a pelerinilor, pe nici un fel de criterii. Pelerinajul se va desfăşura în aer liber, accesul se va face, ca şi anul trecut, pe culoar unic, de o persoană, la distanţă una de cealaltă, cu respectarea regulilor specifice acestei perioade, cu flux de intrare separat de cel de la ieşire. Nu ar trebui, aşadar, să fie nici un fel de pericol din punct de vedere epidemiologic”, a declarat preotul Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

”Accesul nu se va face după buletin, ci după starea de sănătate, după vaccinare, după infectare. Ne vom sfătui foarte atent cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, care ne-a cerut sprijinul pentru a le asigura câteva sute de litri de dezinfectat, câteva zeci de mii de măşti”, a spus primarul Mihai Chirica săptămâna trecută. După aceste declaraţii, în Iaşi au început să vină credincioşi din toată ţara.

Potrivit bzi.ro, în cursul zilei de luni, 4 octombrie, rândul format din pelerini înconjura catedrala. Aceştia sunt nevoiţi să aştepte aproximativ o oră pentru a ajunge în faţa raclei cu moaştele Sfintei Parascheva. Cu toate acestea, pelerinii nu se arată deranjaţi de timpul de aşteptare, dar nici de măsurile impuse de autorităţi în colaborare cu oficialii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Majoritatea credincioşilor au preferat să vină alături de familie cu maşinile personale, dar asta nu înseamnă că au lipsit pelerinajele organizate. Credincioşii sunt îndrumaţi de către organizatori pe culoare special amenajate, pentru o singură persoană, aşa că nu se pot strânge în grupuri. Pe un culoar, oamenii intră în catedrală, iar pe altul ies.

În interiorul catedralei, credincioşii stau aproximativ 5-10 minute. Catedrala nu rămâne deschisă publicului peste noapte, ci se închide la ora 21:00 şi se deschide a doua zi la ora 6:00.

Mai multe