Sute de românii pleacă la cules de sparanghel în Germania și Olanda, în plină pandemie. Ce salarii primesc

6 aprilie 2020 20:04   Național
Ultima actualizare:

În timp ce sute de mii de români vin în ţară pentru a petrece Sărbătorile de Paşte sau se refugiază în România de frica coronavirusului, există şi compatrioţi care fac surprinzător drumul invers. Sute de români sunt îmbarcaţi în curse charter şi duşi în Germania, Olanda sau Belgia pentru a lucra ca muncitori sezonieri. Majoritatea se duc la cules de sparanghel, denumit ”hrana regilor” în Germania şi ”aurul alb al legumelor” în Olanda.

Presa străină descoperă cu uimire acest fenomen. Deşi nu a început încă perioada culesului (care se desfăşoară de la mijlocul lui aprilie la sfârşitul lui iunie), muncitorii sezonieri români sunt aduşi deja de firmele de recrutare, asaltate de cereri ale cultivatorilor de sparanghel, deosebit de căutat în vestul Europei. Oferte sunt şi pe OLX, muncitorii sezonieri fiind atraşi cu salarii între 1.100 şi 1.800 de euro pe lună. Intermediarii câştigă mult mai mult, firmele germane şi olandeze atrăgând românii care vor să meargă acum să lucreze cu promisiunea unor venituri zilnice de până la 120 de euro pentru cei harnici.

Cele mai grăbite au fost firmele de recrutare germane. Primii culegători au plecat pe 21 martie, de pe aeroportul din Suceava. E vorba, potrivit monitorulsv.ro, de 144 de persoane. Deplasarea s-a făcut printr-o firmă germană, angajatorul punând la dispoziţie pentru transportul acestora, majoritatea localnici, un zbor charter pentru a ajunge în Hanovra. Majoritatea culegătorilor care se duc în Germania se îndreaptă spre landul Saxonia Inferioară, în care sunt cultivate 4.500 ha cu sparanghel. De aici provine mai mult de o treime din producţia totală de sparanghel a Germaniei.

Firmele de recrutare olandeze au început şi ele goana după români. Şi aici fermierii sunt disperaţi să nu li se usuce sparanghelul pe câmp şi să nu piardă sume considerabile. Potrivit unui reportaj realizat de ziarul Algemeen Dagblad, între Cluj-Napoca şi Eindhoven s-a creat un adevărat pod aerian pentru aducerea ”sparanghelarilor” români. ”De patru ori pe zi, la Eindhoven aterizează zboruri cu români şi cu unguri. Avionul pe care l-am văzut noi a fost plin şi, cu siguranţă, nu s-a respectat distanţarea socială impusă de autorităţi, de 1,5 m între pasageri. Nici un filtru nu există la aeroport”, notează publicaţia olandeză potrivit antena3.ro.

Urcaţi în microbuze, oamenii merg înghesuiţi de la o oră şi jumătate până la 5 ore! Sunt preluaţi de cele mai mari trei firme din Europa de recrutare în domeniul muncitorilor sezonieri din agricultură şi sunt duşi de pe aeroportul din Eindhoven nu doar pe plantaţiile de sparanghel din Olanda, ci şi în Belgia şi chiar mai departe în Germania, la Ludwigsburg, unde ajung după un drum de cinci ore şi jumătate.

Se spune că are calităţi terapeutice miraculoase

De ce această bătălie pentru sparanghel? Fermierii olandezi vând un kilogram din această legumă cu 17,5 euro. Ce are sparanghelul aşa special? În Europa de Vest se spune despre această legumă că are efecte terapeutice miraculoase şi e bună pentru: detoxifiere, anti-îmbătrânire, e considerat afrodiziac, protejează împotriva cancerului, ameliorează durerile şi inflamaţiile, previne osteoporoza, reduce riscul de boli de inimă şi malformaţiile congenitale. Specialiştii spun că leguma e bogată în vitamine, fibre, fosfor, potasiu şi proteine.

Mai multe