Tabără de ţigani, evacuată dintr-un parc de lângă Piteşti

27 martie 2014 9:52   Național
Ultima actualizare:

O tabără de ţigani a fost evacuată, joi, dintr-un parc de lângă Piteşti. Corturile şi barăcile improvizate au fost demolate. Romii nu au unde să se mute, iar cei mai mulţi trăiesc pe străzi, din cerşit.

Basculantele şi buldoexcavatoarele şi-au făcut apariţia joi, dis-de-dimineaţă, pe malul râului Argeş. Câteva familii de romi şi-au instalat acolo tabăra, în urmă cu trei ani, potrivit România TV. Acum, nu ştiu încotro să o apuce.

"Unde să mă duc? O să rămân pe locul ăsta. Îmi fac o groapă în pământ, pentru că acolo nu mă mai dărâmă", a declarat unul dintre evacuaţi.

Unii dintre romii evacuaţi s-au întors de curând din Franţa, de la cerşit.

"Ţinând cont că acesta este cel mai mare parc al nostru, poliţiştii au intervenit. S-au încărcat circa cinci tone de deşeuri", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Piteşti, Bogdan Aristăţoiu.

Cei mai mulţi dintre ei îşi duc traiul din cerşit. Autorităţile au spus că vor încerca să le găsească adăposturi.

Mai multe