Tâlharii de meserie, săltați de mascați

13 august 2014 8:22   Național
Ultima actualizare:

Poliţiştii efectuează, în această dimineață, trei percheziţii pe raza judeţului Timiş la persoane bănuite de comiterea mai multor fapte de tâlhărie şi furt calificat.

Acţiunea vizează documentarea şi probarea activităţii infracţionale a patru tineri cu vârste de 25 şi 26 de ani, toţi din judeţul Timiş, anunță Poliția Română. Se pare că aceștia, au furat din iunie și până în august o mașină, 2 ATV-uri, bormaşini, flexuri, drujbe, motocoase din ferme agricole, producând un prejudiciu de aproape 40.000 de lei. La două dintre faptele comise, tinerii ar fi folosit de violenţa fizică pentru a sustrage bunurile sau pentru a-şi asigura scăparea de la locul faptei. Până în prezent poliţiştii au reuşit recuperarea parţială a prejudiciului. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie şi furt calificat.

Mai multe