Tânăr de 23 ani, adus la Urgență cu un tub de deodorant în anus. Le-a spus medicilor că s-a așezat pe el din greșeală

9 aprilie 2020 21:33   Național
Ultima actualizare:

Un tânăr dintr-o comună olteană a ajuns joi după-amiază la spitalul din Slatina, după ce a solicitat ajutorul, la 112, în urma unui „accident casnic“.

Tânărul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina cu o ambulanţă. Solicitarea a venit din comuna Brâncoveni, judeţul Olt, pacientul anunţând că nu mai poate să scoată un tub de deodorant din anus, scrie adevarul.ro. Tânărul se afla împreună cu partenera sa la domiciliu şi a motivat că la mijloc a fost un „accident casnic“, respectiv că s-a aşezat din greşeală pe tubul de deodorant. Bărbatul a rezistat trei ore, sperând că problema se va rezolva de la sine, însă când durerile au devenit cumplite a sunat la 112, fiind preluat de un echipaj. Pacientul urmează să fie operat în această seară (9 aprilie), la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Intervenţia va fi în zona abdominală, tubul de deodorant fiind prezent la palpare în zona abdomenului încă din momentul preluării pacientului de către echipajul de prim-ajutor.

Primarul din Brâncoveni: "L-a mințit pe medicul de familie"

Primarul din Brâncoveni, Ion Cheroiu, a precizat că tânărul din comună l-a mințit pe medicul de familie, spunând că îl doare burta. „Dimineață s-a prezentat la medicul de familie, spunând că îl doare stomacul și are diaree. Medicul i-a dat o rețetă, dar apoi a sunat la ambulanță. Este născut în 1996 și nu este căsătorit. A mințit și medicul de familie, nu a spus ce a făcut, ci doar că îl doare burta”, a declarat primarul din Brâncoveni pentru publicația gazetaoltului.ro.

Mai multe